Violeta Daniela Nedelcu este profesoară la Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” din Brașov și are o experiență profesională de 29 de ani. Este mamă a două fete, de 25 și 32 de ani, iar în camera din care le predă acum copiilor, pe unul dintre pereți, este un tablou pictat de fiica cea mică, copilăria în viziunea ei.
Read MoreDe aproape două luni, o parte dintre angajații companiei de IT 3PillarGlobal petrec câteva ore săptămânal în sesiuni de asistență online pentru profesori. Printr-un parteneriat cu Aspire Teachers, aproape 80 de profesori și directori au avut parte de întâlniri cu voluntarii din companie, care le-au făcut mai ușoară tranziția către școala online și le-au oferit răspunsuri la tot felul de întrebări tehnice, dar și sugestii legate de aplicații și extensii utile.
Totul a început din dorința câtorva angajați, părinți la rândul lor, care au descoperit din martie cât de mare nevoie de ajutor au profesorii copiilor lor. Peste vară s-au parteneriat cu Aspire Teachers și au atras mai mulți voluntari din companie, care și-au dedicat timp pe care l-au petrecut cu profesorii în căutare de răspunsuri la tot felul de întrebări: cum organizez elevii pe grupe de lucru în Meet? Cum pot să mă asigur că testul online e completat de ei? Cum pot înregistra și edita fragmente de lecție? Deși au apărut numeroase cursuri și evenimente online care te ghidează pas cu pas, de multe ori un asistent priceput care te ajută atunci când nu știi cum să continui și ce să cauți, poate accelera învățarea și poate economisi timp prețios. În plus, atunci când apar blocaje, de multe ori profesorii nu cer ajutor în public, de teama de a nu fi judecați.
Read MoreLa aproape două luni de la începutul școlii, profesorii au trecut prin toate scenariile din semafor și au fost nevoiți să se adapteze într-un ritm alert, cu termene strânse și excepții de tot felul. De multe ori realitatea arată diferit de la un județ la altul și de la o clasă la alta. Am întrebat profesorii din rețeaua Aspire Teachers și am primit răspunsuri detaliate despre ce a funcționat și ce ar schimba în modul de organizare a școlii până acum.
Odată cu anunțul Guvernului, în urma căruia toate școlile din țară au trecut în scenariul roșu, ne-am întrebat cât de pregătită este școala românească să se desfășoare exclusiv de la distanță. Printre toate prioritățile, unde se află învățarea? Ce soluții au profesorii care trăiesc aceste realități la firul ierbii? Experiențele menționate arată mai multe fațete ale provocărilor prin care trece un profesor dedicat în contextul școlii de astăzi.
Read MoreCând scenariul în care operează școala devine imprevizibil, cel mai bun lucru pe care îl poate face un lider este să se asigure că profesorii înțeleg schimbările și se susțin reciproc, urmărind un țel comun. Asta a înțeles Adriana Lefter, director adjunct al Școlii Gimnaziale nr. 5 „Elena Doamna” din Tecuci, încă din martie, când a început să caute cele mai bune metode de a închega relația dintre ceilalți colegi pentru a se adapta noului context.
Read MoreIndiferent de scenariu, profesorii care nu au încetat să învețe, găsesc soluții și oportunități prin care își implică elevii și îi aduc mai aproape de învățare. După 37 de ani, Liliana Olărașu încă se joacă, inventează și transformă orele de matematică și TIC în contexte de învățare în care succesul se măsoară în progres incremental, dar și într-o dezvoltare socio-emoțională armonioasă, nu în premianți cu coroniță.
Read MoreAu trecut patru ani de când am organizat, fără să știm pe atunci prea bine încotro ne îndreptăm, prima școală de vară intensivă care să aducă împreună profesori dedicați, să-i inspire cu cele mai bune modele pedagogice și să le arate cât de importanți sunt, cum pot deveni și mai buni și cum pot da mai departe și altora. De atunci ne-am format ca o comunitate autentică, cu ajutorul profesorilor și consultanților voluntari care au lucrat împreună pentru a organiza academiile de vară, dar și alte evenimente care să aducă în fața și mai multor profesori modele de învățare eficientă, instrumente de dezvoltare personală și profesională, activități și lecții practice. Pe scurt, în patru ani, am devenit o adevărată comunitate de practică care reunește 200 de practicieni și care își propune să ajungă la miile de profesori din toată țara și să îi sprijine în activitatea lor profesională, prin formare continuă și resurse de calitate, gata de folosit la clasă.
Ne-am învățat să celebrăm fiecare etapă importantă, așa că am lansat o întrebare care să invite profesorii din comunitate să reflecteze la progresul și schimbările pe care le-au făcut de când au intrat în contact cu Aspire Teachers. Răspunsurile lor ne arată cât de mare e puterea unei comunități pentru profesori, nu doar a Aspire Teachers, dar și a celor câteva comunități care promovează colaborarea, excelența și creșterea continuă pentru profesorii din țară, precum AVE, Teach for Romania, Merito sau Noi Orizonturi.
Mulțumim pentru exercițiul de reflecție și onestitate, Raluca Voina (Brașov), Nadia Tufă (Onești), Violeta Nedelcu (Brașov), Adina Stratulat (Bârlad), Simona Vereș (Brașov), Crina Iancu (Cluj), Nick Munteanu (Buhuși), Irina Constantinescu (Cândești), Angelina Rivera-Rocabado (Râmnicu Sărat) și Cornelia Melcu (Brașov).
Read MoreA doua parte din materialul despre cum au resimțit elevii această perioadă pune în prim plan vocile celor de gimnaziu. Dacă cei mai mici resimt mai puternic lipsa contactului fizic cu colegii și învățătorii, mulți elevi de gimnaziu au descoperit că se pot adapta mai repede, că le e dor de școala normală și chiar de trezitul de dimineață, au învățat să-și aprecieze mai mult profesorii și au descoperit puterea resurselor interactive online și a clipurilor video pe care le-ar lua și în școala fizică. Dacă ar fi profesori, cei mai mulți ar aduce jocuri și exerciții practice, prin care să facă învățarea mai ușoară și mai relevantă, și-ar implica toți colegii și chiar și-ar aduce la școală și părinții. Și pentru ei, lipsa de libertate i-a făcut să se confrunte cu emoții neplăcute, dar interacțiunile cu profesorii sau invitați externi și pe alte teme de învățare, în afara materiei obligatorii, i-au ajutat să se cunoască mai bine și să descopere că învățarea nu e doar despre materii clasice și teste, ci și despre ei înșiși și modul cum își învață să fie responsabili, disciplinați și să contribuie activ la propria educație.
Am selectat mai jos câteva reflecții ale profesorilor și elevilor din comunitate, așa cum au resimțit ei această perioadă. Au contribuit profesorii: Cristina Branea (Târgu Mureș), Cristina Dudan (Făgăraș), Irina Constantinescu (Cândești), Liliana Olărașu (Iași), Marius Lobază (Timișoara) și Nick Munteanu (Buhuși).
Read MorePentru că vocile profesorilor și ale părinților s-au făcut bine auzite în perioada învățării de la distanță, am vrut să aducem în prim plan și ce cred elevii. Ce le-a plăcut în această perioadă? Ce au învățat și ce le-a lipsit cel mai mult? Despre ce ar vrea să învețe? Ce ar lua din școala online în cea normală? Și dacă ar fi ei profesori, ce ar face diferit în timpul lecțiilor online?
Am lansat întrebările în comunitatea Aspire Teachers și au răspuns 15 profesori. Așa a ieșit un articol în două părți: mai jos am sumarizat răspunsurile elevilor din ciclul primar. Toți simt lipsa spațiului fizic, al colegilor, învățătorilor și a atmosferei din clasă. Însă provocarea de a învăța de acasă a fost o bună ocazie care i-a forțat să se adapteze și au descoperit că și școala online are multe de oferit: au învățat să fie mai răbdători, să respecte când ceilalți vorbesc, să fie mai atenți, să lucreze mai mult individual în contextul unui program mai flexibil și cu ore mai puține. Unii elevi s-au bucurat de invitați externi cu care au făcut ore de dezvoltare personală, jocuri și experimente. Iar puterea instrumentelor online, precum clasa virtuală Google sau quiz-urile și aplicațiile online le-ar aduce și în școala fizică, unde le-ar plăcea ca lecțiile să fie mai amestecate cu astfel de stimuli.
Read MoreAm invitat profesorii din comunitatea Aspire Teachers să împărtășească ce au învățat în această perioadă, ce a funcționat și ce vor îmbunătăți în perioada următoare. Am înțeles că în ciuda provocărilor fără precedent, școala la distanță a fost un prilej de reconectare, de redescoperire și învățare pentru toți. Profesorii au testat mai multe platforme online și și-au îmbunătățit abilitățile digitale, au învățat noi rutini de lucru și au descoperit că elevii pot fi un ajutor surprinzător în tot acest proces. Procesul nu e perfect pentru nimeni și nu toți elevii s-au putut mobiliza, însă exercițiul a venit cu multe descoperiri, de la implicarea elevilor în crearea unor lecții și îmbunătățirea autonomiei în învățare până la importanța conectării emoționale și crearea unei atmosfere relaxate, care a lăsat loc de joacă și împărtășire autentică a preocupărilor și intereselor elevilor.
Read MoreA doua ediție a Târgului cu licitație inaugurat anul trecut are loc pe 9 decembrie anul acesta. Plănuim un eveniment memorabil la care așteptăm sponsori, parteneri și membri ai comunității pentru o întâlnire de reconectare și fapte bune.
Anul acesta vrem să finanțăm creșterea comunității prin hub-uri și evenimente de impact pentru membri. Pentru asta, ne dorim să arătăm puterea comunității și spiritul Aspire Teachers, așa cum este trăit în școlile unde membrii comunității inspiră, mentorează și ajută elevii să se pregătească pentru viitor.
Vom organiza o licitație cu produse donate de artiști și cele mai reușite creații ale claselor înscrise.
Sunt trei feluri în care poți fi de ajutor:
Read MoreAstăzi prezentăm un alt membru al comunității Aspire Teachers, cadru didactic cu experiență, caracterizat de multă dedicație pentru învățare continuă. Carmina Vakulovski este profesoară la Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov, cadru didactic din 1993, cu experiență de predare la toate nivelurile de învățământ, dar și ca inspector, consilier, formator pentru cadre didactice. A activat și în domeniul juridic. Este mentor de practică pentru elevii de liceu de la profilul pedagogic, dar și pentru studenți. Este membru al Comisiei naționale pentru învățământ primar și al Comisiei pentru discipline socio-umane. Este fondator al primei reviste on-line, TIUK!, administrator al grupului PARTNERS și alumnă Aspire Teachers.
Read MoreCe înseamnă o caravană? Caravanele Aspire Teachers încep cu o călătorie și presupun, ca orice caravană, un schimb. În cazul nostru, schimbul este de daruri și, în calitate de pelerini, ne e tare greu să estimam cât dăm și cât primim. Dar întotdeauna călătoria este cea mai importantă, așa cum este în orice poveste cu și despre învățare.
Read MoreCând rostești cuvântul acesta, „caravană", gândurile te poartă către pelerinii care străbăteau altădată Drumul Mătăsii, purtând cu ei mărfuri neprețuite, cele mai aromate condimente, dar și cunoaștere și dor de ducă. Caravanele Aspire Teachers mizează atât pe cei noi pelerini moderni, voluntari care vizitează școlile din țară unde predau membrii din comunitatea AT, cât și pe cele mai bune gazde, dornice să facă schimb de gânduri bune și cunoaștere în cadrul comunității Aspire Teachers și nu numai.
Read MoreÎmi aduc foarte bine aminte de primii ani ca profesor pentru că dădusem examen de titularizare direct la școala actuală, care era și este considerată cea mai buna scoală din oraș.
Read MoreFiecare copil merită o educație excelentă, dar cum se naște excelența în pedagogie? Ce inspiră profesorul să depășească barierele tradiționale ale catedrei și să devină mentorul celor mici? Cum și de ce ajunge un profesor la Aspire Teachers, ce speră și ce reușește să găsească aici?
Read MoreDe aproximativ o lună aflasem că trebuie să dau un feedback Anei cu privire la activitățile didactice din cadrul proiectului ,,Ora Aspire” (proiect intern Aspire Teachers). Vestea nu a putut decât să mă bucure, deoarece știam că vor urma câteva ore de analiză a unor lecții inedite din care voi avea multe de învățat.
Read More