După trei ani în care am construit o comunitate de profesori motivați și care se dezvoltă continuu, provocarea pentru 2019 a fost să fructificăm energia, know-how-ul și resursele acestei comunități pentru a dezvolta curriculum pe câteva competențe necesare, apoi pentru a disemina către cât mai mulți colegi din sistemul public.

Scopul atelierului intensiv de 4 zile a fost să dezvolte primele kit-uri Aspire Teachers - două opționale pentru ciclul primar și gimnazial concentrat pe competențele viitorului în cât mai multe școli din România - autodeterminare, agilitate emoționale, comunicare, vorbire în public și colaborare.

Bootcampul de dezvoltare de resurse s-a derulat între 1-4 mai 2019 în Satul Prunilor (Dâmbovița) cu 30 de participanți - profesori selectați dintre alumnii Academiilor Aspire Teachers - și specialiști de la Institutul de Științele Educației de la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din UBB Cluj, formatori din România și SUA.

Urmărind o structură și teme bine definite în prealabil, participanții au lucrat împreună cu facilitatorii și pedagogii pentru a dezvolta o serie de lecții care sunt în curs de pilotare în școli.

Cele două opționale Aspire Teachers au fost pilotate cu succes în anul școlar 2019-2010 în 23 de școli din șapte județe din țară și sunt accesibile tuturor profesorilor și învățătorilor începând cu semestrul al doilea.