Suntem partenerii profesorilor din 2016. Vrem să facem învățarea vizibilă în acești cinci ani de construcție, să ne vedem unii pe alții, să împărtășim ce ni s-a întâmplat, unde suntem și unde vom putea ajunge. Anul 2020 ne-a pus pe toți la încercare. Ne-am adaptat din mers, iar acum vrem să ne reconectăm pe viu, să reflectăm și să discutăm despre planul de viitor.
După un an de stat cu ochii în ecrane, vara aceasta am pornit la drum cu Caravana Aspire Teachers, pentru întâlniri în persoană!
Unde?
Am străbătut țara de la Cluj la Bacău, ca să cunoaștem pe viu comunități educaționale unde echipe de profesioniști transformă educația de la firul ierbii.
Ce ne-am propus?
Tema caravanei a fost drumul către învățare autentică. Pentru că totul începe cu modul cum îți imaginezi finalul, deci cu evaluarea. Pentru că învățarea autentică înseamnă contexte cât mai aproape de realitate, cu miză pentru călători. Pentru că educația înseamnă un amestec complex de știință, practică și valori care cer un antrenament constant, niciodată încheiat. Un drum care, cu cât este mai temeinic planificat și mai conștient urmat, cu atât face mai clară direcția călătorilor.
Participanții au descoperit idei de luat acasă, întrebări noi și resurse de umplut o vară întreagă. Am descoperit gazde și călători la fel de pasionați de drum.
Sub această umbrelă, ne-am propus două zile de reuniuni în comunități locale: Cluj (10-11 iulie), Pucioasa (18-19 iulie), Brașov (22-23 iulie), Sibiu (25-26 iulie), Galați (2-3 august), Bacău (5-6 august):
Prima zi de organizare pentru membri (alumni ai academiilor de vară 2016-2018 și membri recrutați în comunități de practică și grupuri de lucru în 2020-2021):
ne cunoaștem pe viu și scoatem la iveală lucrurile care ne-au adus împreună și ne fac să fim o comunitate solidă.
discutăm planul viitor Aspire Teachers care va ajunge mai aproape de viziunea Un profesor excelent în fața fiecărui copil din România.
A doua zi de împărtășire pentru toți participanții înscriși (colegi din școlile locale, invitați, oameni care investesc în educația de calitate):
reunim participanții locali în ateliere concentrate și un Teacher Show cu practici proaspete și relevante pe tema învățării autentice.
descoperim inițiative locale cu impact în educație, dezvoltate de lideri autentici, de la firul ierbii, cu sprijin din partea investitorilor în educație.
Am închis înscrierile pentru #CaravanaAspireTeachers 2021.
Evenimentele cu public au găzduit până la 100 de participanți. Ne adresăm profesorilor curioși și dornici de învățare, de orice vârstă și disciplină, în principal din învățământul de stat, care se regăsesc în valorile noastre: excelență, cooperare, evoluție continuă, inovație, impact.
Evenimentele sunt oferite cu ajutorul sponsorului City Insurance. Încurajăm o donație de minim 50 RON care ne ajută să acoperim o parte din cheltuielile logistice. Fiecare participant a primit un pachet complet de eveniment (agendă, pix, suvenir, acces la bufet și băuturi răcoritoare pe parcursul zilei, diplomă de participare).