Ce au învățat elevii de gimnaziu din școala online?
A doua parte din materialul despre cum au resimțit elevii această perioadă pune în prim plan vocile celor de gimnaziu. Dacă cei mai mici resimt mai puternic lipsa contactului fizic cu colegii și învățătorii, mulți elevi de gimnaziu au descoperit că se pot adapta mai repede, că le e dor de școala normală și chiar de trezitul de dimineață, au învățat să-și aprecieze mai mult profesorii și au descoperit puterea resurselor interactive online și a clipurilor video pe care le-ar lua și în școala fizică. Dacă ar fi profesori, cei mai mulți ar aduce jocuri și exerciții practice, prin care să facă învățarea mai ușoară și mai relevantă, și-ar implica toți colegii și chiar și-ar aduce la școală și părinții. Și pentru ei, lipsa de libertate i-a făcut să se confrunte cu emoții neplăcute, dar interacțiunile cu profesorii sau invitați externi și pe alte teme de învățare, în afara materiei obligatorii, i-au ajutat să se cunoască mai bine și să descopere că învățarea nu e doar despre materii clasice și teste, ci și despre ei înșiși și modul cum învață să fie mai responsabili, mai organizați și să contribuie activ la propria educație.
Am selectat mai jos câteva reflecții ale profesorilor și elevilor din comunitate, așa cum au resimțit ei această perioadă. Au contribuit profesorii: Cristina Branea (Târgu Mureș), Cristina Dudan (Făgăraș), Irina Constantinescu (Cândești), Liliana Olărașu (Iași), Marius Lobază (Timișoara) și Nick Munteanu (Buhuși).
În Școala Altfel, elevii au făcut prăjituri și au trimis mesaje de încurajare medicilor din linia întâi.
Cristina Branea, profesoară de biologie, Colegiul Național Unirea, Tg Mureș, clasa a IX-a
Cel mai mult le-a plăcut în școala online: utilizarea tehnologiei, confortul locuinței, noi metode de învățare, programul mai scurt și mai flexibil, oportunitatea pentru studiu aprofundat, termenele mai lungi pentru teme și proiecte și profesorii calmi.
În timpul lecțiilor online, au învățat că nu este atât de greu să fi autodidact în era internetului, au aflat cum să selecteze mai bine resursele online și cât de repede se pot adapta și interacționa aproape în orice context. În timpul săptămânii Școala Altfel, elevii au făcut prăjituri pentru medicii din linia întâi de la spitalul județean pe care le-au trimis împreună cu un mesaj de încurajare și mulțumire.
Cel mai mult le-a lipsit: interacțiunea directă cu colegii și profesorii, zilele acelea extrem de productive, pauzele și atmosfera de la clasă, acel ping-pong rapid de idei și freamătul din curtea școlii.
Ar vrea să învețe mai mult cum să folosească eficient tehnologia în orele normale și cum să-și aleagă singuri calea.
Ar lua în școala normală: notițele luate direct pe dispozitive și deschiderea profesorilor spre noi explorări.
Dacă ar fi profesori, ar face mai multe jocuri, s-ar axa mai mult pe relația cu elevii și nu s-ar îngrijora prea tare pentru ce au pierdut, ci ar încerca să creeze ceva pentru care, poate, nu au avut timpul necesar.
Lecțiile de biologie - mai provocatoare prin modele 3D ale corpului uman
Cristina Dudan, profesoară de biologie, Colegiul Național Radu Negru, Făgăraș
Școala la distanță a fost o provocare pentru noi toți, elevi, profesori și părinți. Învățarea, însă, nu înseamnă predare și ascultare, ci este un proces complex ce include emoții, trăiri, percepții, experiențe. Mi-am propus și asumat de la început, încă de când s-au suspendat cursurile, să nu încep lecții online cu elevii, ca orbul. Mi-am tras sufletul, m-am documentat, am învățat să folosesc platformele, aplicațiile. Lucrul acesta mi-a creat o stare de bine, atât fizic cât și emoțional.
Învățarea la distanță o realizăm cu ajutorul platformei Google Classroom, asincron, și Platforma Cisco Webex, pentru lecțiile video live, sincron. Lecțiile sunt interactive, folosesc material didactic de pe platforma BIOMAP (am abonament plătit din bugetul personal). Acolo avem acces la modele ale corpului uman în format 3D, pe care le folosim în lecțiile de fixare și consolidare a cunoștințelor. Folosesc și lecțiile video de pe platforma educatieonline.md, plus alte materiale realizate de mine (fișe, poze, filmulețe, grafice etc.). Este o perioadă în care petrec foarte multe ore la laptop, zilnic. Au apărut foarte multe opotunități de formare gratuite și sunt foarte bucuroasă. Am învățat și încă învăț în timp alert pentru că vreau ca în fața elevilor mei să fiu un profesor pregătit.
Trei lucruri care le-au plăcut elevilor mei în școala online:
Au putut învăța din confortul casei, lucrând de pe laptop.
Cursurile sunt interesante și provocatoare și nu rămân în urmă cu materia.
Și-au revăzut colegii.
În timpul lecțiilor online, au învățat lucruri noi și interesante despre corpul uman; de exemplu au văzut într-un video cum se transmit impulsurile nervoase și secțiuni din creier.
Cel mai mult le-au lipsit colegii și prietenii, mersul la școală și atmosfera greu de recuperat online.
Mai departe, ar vrea să învețe anatomie, despre natură și restul de materie, pentru a nu se aglomera anul viitor.
În școala normală ar lua mai departe liniștea, disciplina și clipurile video din timpul orelor online.
Dacă ar fi profesori, ar juca mai multe jocuri care să antreneze creierul.
Așa ar descrie într-o frază elevii experiența de învățare online la biologie:
O experiență nouă care ne-a arătat că trebuie să apreciem timpul petrecut la ora de biologie online este la fel de bun ca cel din mediul școlar.
Destul de ok, deoarece tot ceea ne povestește doamna profesoara ne poate arăta pe imagini si pentru mine e mai simplu sa rețin vizual.
O experiență foarte interesantă cu o atmosferă amuzantă, dar și educativă care mă încântă.
Este o experiență foarte frumoasă, învățăm lucruri noi, folosim noi metode de învățare, doamna profesoară este pregătită de fiecare dată cu lucruri drăguțe cu care să ne capteze atenția și să ne facă și mai interesați și curioși să aflăm ce va urma. Pentru mine este o plăcere să intru la orele de bilogie deoarece foamna profesoară explică foarte bine, este înțelegătoare și calmă și de fiecare dată se comportă frumos cu noi, iar, dacă avem vreo nelămurire, este dispusă să ne ajute să înțelegem.
Este o experiență interesantă, dar în aceelași timp obositoare din cauza timpului cu ochii stând în fața ecranului.
Pe viitor, elevii ar vrea să învețe cum să-și gestioneze mai bine propriile emoții și să învețe mai bine.
Irina Constantinescu, profesoară de geografie și directoare, Eco-școala Matei Gr. Vlădeanu, Cândești, Dâmbovița
Elevilor le-a plăcut că pentru prima dată, pot folosi telefoanele în timpul orelor online pentru a învăța, au apreciat predarea mai interactivă și vizuală, cu clipuri video și teste-fulger și au recreat un spațiu de normalitate, revăzându-și profesorii și colegii.
Au învățat să fie mai pozitivi și au câștigat încredere când au văzut că pot face progrese, chiar și urmărind de pe telefon lecțiile.
Le e dor de colegi, de aerul din curtea școlii și de timpul petrecut cu colegii și profesorii.
Vor să învețe mai multă geografie, cum să fie de ajutor, cum să învețe mai bine și să-și gestioneze propriile emoții.
Mai departe, ar lua bucuria profesorilor de a preda, telefonul, lucrul în echipă, stimuli video și link-urile cu materiale de pe care pot lucra independent sau împreună cu colegii și trezitul mai târziu dimineața.
Dacă ar fi profesori, ar invita părinții la ore, ar aduce mai multe exemple practice, studii de caz și jocuri care să facă învățarea mai ușpară și ar da mai puține teme.
Elevii s-au apropiat mai mult de colegi și de profesori și au învățat noi obiceiuri de a fi eficienți online.
Liliana Olărașu, profesoară de matematică, Școala Gimnazială Vasile Conta, Iași
După ce s-au obișnuit cu sesiunile online, cei mai mulți elevi au învățat să fie mai disciplinați și și-au fixat mai bine rezolvările problemelor, prin exercițiu repetat. Pe lângă orele de matematică, la dirigenție și în Școala altfel, au interacționat cu invitați externi, au vorbit despre interesele și pasiunile lor și au fost onești cu propriile emoții, înțelegând cât de important este să și le gestioneze, mai ales în perioada de izolare socială.
„Părerea mea despre orele online este una foarte bună. La început a fost mai greu până m-am obișnuit cât de cât sa folosesc și această platformă (Zoom și apoi Webex). Sinceră să fiu nu văd nicio diferență între orele online și orele tradiționale, în sensul că aveți același stil de predare în ambele situații, iar eu chiar și la orele online mă simt ca la școală: orele sunt la fel de distractive și frumoase!” (Mălina)
„Din punctul meu de vedere, orele online sunt de mare ajutor în aceasta perioadă, deoarece în anumite situații înțeleg mult mai bine decât în clasă, învăț sau fixez unele tipuri de exerciții și mă fac sa fiu mai productivă.” (Denisa)
„Lecțiile online de matematică ne sunt de mare ajutor în aceasta perioadă, deoarece cu ajutorul profesorilor reușim sa învățăm și să repetăm constant anumite lucruri. Deși uneori este mai greu din cauza tehnologiei sau a diferiților factori, avem noroc de profesorii ce ne sprijină atât cu rezolvări ale problemelor, cât și cu bunăstare și sfaturi oferite cu drag, ajutandu-ne să luptăm cu matematica zi de zi.” (Amalia)
„Pentru mine, e mult mai obositoare întâlnirea pe Zoom decât multe ore la şcoală. Concentrarea nu e la fel şi, parcă, nici eficiența. Astfel, cred că mă ajută şi mă responsabilizează aceste ore clare de matematică. Restul ține de mine: cât de mult mă străduiesc să fiu eficientă, cât de mult mă concentrez. Iar ora de începere ideală ar fi pe la un 8 şi jumătate, în opinia mea. (Rebecca)
„Orele de matematica online sunt utile și încântătoare. În fiecare zi învăț ceva nou. Cele de dirigenție sunt distractive și relaxante, cu teme interesante de dezbătut. Totul îmi place foarte mult și nu o sa uit niciodată această perioadă de provocare atât pentru noi, elevii, cât și pentru profesori. De-abia aștept să ne revedem!” (Ioana)
„Consider că lecțiile de matematică sunt foarte frumoase și atractive. Îmi place că ne-am apropiat mai mult de colegi și de doamna profesoară, deoarece avem curajul de a ne arată fața și interesul comun (să învățam din greșeli, să repetăm și să comunicăm la oră de matematică). Mai pe scurt îmi plac mult orele online, faptul că putem face glume și că ne cunoaștem mai bine unii pe alții. (Alexandra)
„Este un fel de școală, mai amuzantă și mai creativă.” (Alexandru)
„Consider că lecțiile online de matematică și de dirigenție ne-au oferit un program mai complex de lucru, ajutându-ne să ne organizăm, iar activitățile din Școala Altfel ne-au stimulat foarte mult creativitatea și imaginația. (Mădălina)
„Orele online mi se par foarte interesante și plăcute, dar nimic nu poate înlocui orele normale când merg la școală! (Alina)
Și unii părinți au putut observa, participând la lecțiile online, efortul de a ține elevii implicați și motivați să lucreze la matematică.
„Lecțiile online sunt cel mai bun mod de a tine copiii conectați cu școala, să socializeze chiar, cu ajutorul lecțiilor de dirigenție și să se simtă bine în compania colegilor și a profesorilor. Mulțumim profesorilor!” (Daniela)
„Activitatea de învățare în mediul virtual a conturat ceea ce deja apreciam la doamna dirigintă: responsabilitate, efervescență, seriozitate, perseverență, echitate, creativitate, tenacitate. Totul pentru elevi, cu mult dar și har.” (Daniela)
„Metodele și stilurile de predare sunt multiple, dar nimic nu se compară cu dăruirea sufletească și răbdarea pentru copiii noștri. Vă apreciem și aveți tot respectul nostru.”(Teodora)
„Sunt foarte mulțumită de aceste lecții și îi ajută pe elevi. Am participat, din umbră, la multe ore. Vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră.” (Liliana)
„Lecțiile online sunt utile, iar datorită răbdării de care dați dovadă, elevii reușesc să acumuleze mai ușor informațiile și exercițiile de care aceștia au nevoie.” (Bârzu)
Elevii ar lua jocurile și tabletele și în școala normală și ar folosi mai puțin manualele și caietele.
Marius Lobază, profesor de matematică, Colegiul Național Bănățean din Timișoara, clasa a V-a
Ce le-a plăcut cel mai mult în școala online:
Libertatea, creativitatea, trezitul mai târziu dimineața.
Am învățat un nou mod în care pot fi predate lecțiile.
Mi-a plăcut posibilitatea de partajare a ecranului și faptul că pot vedea colegii în același timp.
Am avut acces la informații pe internet link-uri și video, și am continuat învățarea.
Temele mai puține și lipsa ghiozdanului greoi.
Lecțiile mai scurte și prin jocuri, cu materialele vizuale și clipurile de pe YouTube.
Ce au învățat din lecțiile online?
La unele materii am învățat ca de obicei și am înțeles ușor.
Noțiuni noi de matematică (geometrie) și aprofundarea fracțiilor, au rezolvat exerciții împreună și au folosit telefonul pentru quizlett.
Aplicațiile de meeting online.
Să fie mai organizați și mai atenți, ca să nu piardă informații.
Ce le-a lipsit cel mai mult?
Colegii, curtea școlii, profesorii.
Glumele și interacțiunea direct cu ceilalți.
Orele predate la școală și pauzele petrecute cu colegii.
Ce ar vrea să învețe mai departe?
Desen, design interior, tot ce este legat de orientare în spațiu, culori și forme.
Să folosească fără emoții calculatorul și platformele online.
Cum ar fi să fie profesori și să posteze lecții.
Ce ar lua din școala online în școala normală?
Folosirea telefoanelor și laptopurilor la mai multe materii.
Mai puține teme și multe dintre materialele prezentate de profesori.
Emoțiile mai puține.
Dependența mai mică de manuale și caiete; ar prefera să aibă mai multe teme care presupun tableta.
Dacă ar fi profesori, ce ar face diferit în timpul lecțiilor online?
Nu ar schimba nimic.
Ar folosi mai multe jocuri online pentru învățare.
Un program mai flexibil, care să nu se aglomereze mai multe materii grele într-o zi.
Elevii au trecut printr-un test de reziliență și încredere care i-a făcut să aprecieze mai mult școala.
Nick Munteanu, profesor de limba engleză, Școala Mihai Eminescu, Buhuși, Bacău, clasa a VIII-a
Cel mai mult mi-a plăcut în școala online:
Că am avut întâlniri cu diferite persoane, în care am discutat lucruri care ne vor fi de mare folos în viață. Nu am rămas în urmă cu temele și ne-am implicat cu toții.
Am avut același interes să învătăm ca la școala normală. Profesorii ne-au dat teme și ne-au predat ca să nu uităm materia.
Nu ne mai trezim devreme să mergem la școală.
Ne-am mai jucat în timpul orelor.
Că m-am întâlnit cu colegii și profesorii, în timp ce am putut învăța din confortul de acasă.
Că am avut mai mult timp liber pentru mine, familie și alte lucruri pe care nu le puteam face din cauză că eram aglomerat la școală.
Că scriem mai puțin și putem mânca în timpul orelor.
Că am recreat o atmosferă relaxantă.
Ce am învățat în această perioadă:
Să comunicăm liber.
Să nu îmi mai doresc să se închidă școala.
Chiar dacă stăm acasă, nu trebuie să stăm degeaba sau să ne pierdem speranța.
Am învățat mai bine engleză de când folosesc calculatorul mai des.
În orice situație am fi, nimic nu este imposibil, mereu există o alternativă.
Cel mai mult mi-au lipsit:
Programul organizat pe care îl aveam înainte și după școală.
Natura – mă simt ca un animal într-o cușcă.
Trezitul de dimineața în timp ce aud alarma și să spun „dacă mai dorm 5 minute, nu întârzii".
Colegii, prietenii, profesorii și antrenamentele la fotbal.
Contactul fizic cu lucrurile și oamenii de la școală.
Mai departe, aș vrea să învăț:
Cum să-mi păstrez calmul și să deconectă firul care ne leagă atât de mult de tehnologie.
Mai multă istorie.
Cum să ne descurcăm în viață.
Cum funcționează creierul.
Cum să mă organizez mai bine.
În școala normal aș lua mai departe:
Întâlnirile educative cu diferite persoane.
Ceva mai multă tehnologie care să ne ușureze munca.
Ora la care încep activitățile.
Relaxarea unor reguli – de exemplu, să avem voie să mâncăm în timpul orelor.
Lucrul mai mult pe calculator.
Dacă aș fi profesor online:
N-aș schimba nimic. Copiii se adaptează rapid la regulile noi.
Aș insista mai mult pe activități de predare prin joc și exerciții practice.
Aș discuta cu ceilalți și subiecte de la alte materii sau cărți.
M-aș asigura ca fiecare elev va putea da măcar un răspuns și aș face jocuri pentru a ușura înțelegerea lecției.