Laura Borbe, profesoară de științe socio-umane: „Am căutat mereu să le transmit copiilor să nu le fie frică să greșească”

• Laura își ghidează existența și activitatea prin întrebarea „de ce?” ca formă de descoperire și înțelegere a lumii și complexității umane. 

• Și-a luat un an sabatic în 2019 când a simțit că „aberațiile din sistem m-au epuizat emoțional.”

• Face învățarea prin joc, dezbatere și proiecte. „Să nu le fie frică să greșească” este valoarea pe care ar vrea să o aibă elevii la finalul clasei a XII-a. Când vine vorba de competențele de bază, Laura spune că esențiale pentru viața de adult sunt gândirea critică și capacitatea de a argumenta.

• Cel mai mare eșec al sistemului de învățământ este că l-a învățat pe profesor să fie singur și de aceea acceptă atât de greu colaborarea.

• Lipsa de predictibilitate privind noul an școlar o face pe Laura să ia în calcul, pentru prima dată în 20 de ani, să nu facă planificarea anuală.

Foto: Laura Borbe în timpul Caravanei Aspire Teachers în Cluj

Laura Borbe este profesoară de științe socio-umane la Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca. Spune că mereu a căutat sensul a ceea ce face și a cerut detalii de la cei din jur când i s-a spus un lucru, inclusiv față de părinții ei. A crescut punându-și întrebarea de ce?, astfel că cei din jur au îndrumat-o spre facultatea de Drept, datorită abilităților de argumentare și persuasiune.

A ales Filosofia, dar nu le-a spus părinților. Nu ar fi fost de acord cu decizia ei. „După ce le-am zis că am intrat, i-am lăsat să se bucure, au făcut și chef, dar le-am zis: „când vă lăudați cu mine prin urbe, nu ziceți că-s la Drept, că nu-s, ci la Filosofie”, spune râzând Laura. 

Predă de 25 de ani științe socio-umane, iar anual are aproape 400 de elevi pe care îi pregătește pentru viața de adult prin disciplinele sale: logică, economie, educație antreprenorială, sociologie și filosofie. 

Uneori simte că se luptă cu morile de vânt, fie că e vorba despre elevii pe care trebuie să-i scoată din cochilia fricii de a greși, sau pe profesorii din cochilia fricii de a colabora. E conștientă de faptul că barierele sunt la nivel macro – o oglindă a societății per ansamblu. Elevii nu au exercițiul de a vedea greșeala ca pe ceva firesc, fiindcă sistemul de învățământ e unul punitiv, iar profesorii nu au fost învățați, ajutați, încurajați să colaboreze, fiindcă cei 50 de ani de comunism au lăsat răni adânci în privința încrederii, ingredientul de bază pentru colaborare. 

A învățat să le privească așa cum sunt, să facă tot ce ține de ea ca să le îndrepte. Când a simțit că nu mai poate, a luat o pauză. În 2019 a renunțat la rolul de profesor: și-a luat un an sabatic. „Am simțit că tot procesul meu de rezistență la aberațiile din sistem m-au epuizat emoțional. Nu mai aveam energia să mă duc la clasă și să fiu cum trebuie față de copii. Mi se părea nedrept față de ei. Supărarea, tristețea, furia nu aveau legătură cu ei.” 

Și-a găsit refugiu în programele și proiectele Fundației Noi Orizonturi. În acel an s-a angajat la ei full-time în rolul specialist programe educative. Cu ei colaborează din 2008. Un an mai târziu și-a luat acreditarea de formator și spune că în fundație a învățat ce înseamnă încrederea și colaborarea și cum să faciliteze învățarea prin joc, proiecte și cu impact în comunitate. 

Soluții pentru evaluare când elevii au teamă de note

După anul sabatic, pandemia a fost un mecanism de tranziție pentru Laura. I-a creat iluzia că nu aparține unei școli, sistemului, ci că are un grup cam mare de 400 de copii cu care se joacă din fotoliul gri de acasă, din fața bibliotecii albe plină de cărți cu coperți colorate. „Predarea în online a fost grea, dar a însemnat o salvare.” 

Creează spațiu pentru învățare prin joc, experimente și dezbateri. Mai ales dacă elevii se tem de evaluare. A făcut un experiment la logică cu o clasă de-a IX-a, fiindcă „se îngălbeneau la față când le spuneam că dăm test săptămâna viitoare.” De fapt, i-a testat la fiecare oră, dar a numit procesul „fișă de lucru”. Vreme de 30 de minute, primeau exerciții și probleme. Apoi le explica răspunsurile corecte și dezbăteau împreună soluțiile. Elevii au fost notați pe baza progresului. „Evident că am dat peste cap fixația sistemului, numită notare ritmică”, spune Laura.

La sociologie sau filozofie face deseori un joc legat de schimbarea mentalității prin care elevii descoperă cum „contextul social le permite oamenilor să iasă din rând sau nu.” Jocul pornește de la o cercetare făcută pe maimuțe în Japonia. Animalele sunt puse într-o cușcă și în fața lor sunt banane, dar dacă se apropie, sunt stropite cu un jet de apă puternic. În alt loc, maimuțele au acces la banane fără niciun obstacol. Treptat, fiecare maimuță din cușcă este înlocuită cu alta și primul impuls este să meargă spre banane, dar este împiedicată de celelalte animale din cușcă pe baza instinctului că e un pericol.

În clasă, actorii sunt elevii. În urma exercițiului, descoperă că unele lucruri din jurul nostru se transmit generațional ca fiind soluții pentru supraviețuire. Dezbaterile încep de la întrebările: „Cum ajungi la supunere, obediență, și cum se schimbă mentalitatea fără să fi încercat măcar să faci lucrurile diferit? De ce soluțiile părinților se transmit inconștient mai departe?”. După joc, elevii realizează că majoritatea gândurilor și acțiunilor lor sunt influențate de cei din jur, de societate. Concluzia are un impact foarte mare asupra lor, spune Laura, „mai ales că sunt în etapa în care își construiesc identitatea și o fac anulând autoritățile din jurul lor.”

Transdisciplinaritatea - obiectiv esențial pentru învățarea complexă

Studiază mult o metodă sau o tehnică de predare înainte să o pună în practică. Se joacă deseori cu metodele flipped classroom, învățare experiențială și, de curând, cu cadrul de planificare Understanding by Design. Laura a coordonat grupurile de lucru formate în comunitatea Aspire Teachers care au planificat câte o unitate de învățare pornind de la cadrul Understanding by design, „o variantă aristotelică, pleci cu finalul în cap”. În timpul proiectului, pentru Laura provocarea a fost să facă evaluarea sumativă relevantă, complexă și provocatoare.

A realizat că orice proiect ar pune în aplicare bazat pe această tehnică, transdisciplinaritatea joacă un rol important. Soluția stă în colaborarea profesorilor și planificarea activităților împreună. De exemplu, le-a cerut elevilor să facă un studiu de piață pe un produs nou lansat de ei, precum deschiderea unei pizzerii. 

Studiul de piață presupunea realizarea unui formular Google în care să adune date relevante și să le pună într-un raport. Elevilor de la uman le-a explicat noțiuni de matematică și de TIC de care aveau nevoie în interpretarea graficelor, datelor și în prezentarea lucrărilor. „La o oră pe săptămână, să suplinesc lacunele de la alte discipline, e dificil. Dar, dacă profesorii, atunci când ar realiza planificările, ar discuta, poate s-ar putea schimba ordinea unităților de învățare, astfel încât să sprijinim învățarea profundă. O altă variantă la fel de grea e să găsesc un proiect provocator, dar care să nu presupună abilități sau competențe din alte zone, domenii. E marea belea și nu prea poți să faci singur proiectele astea, pentru că problemele vieții sunt probleme complexe, implică n competențe.” 

Valorile de bază transmise elevilor 

Foto: Training despre orientarea în carieră pentru elevi

„Să nu le fie frică să greșească”, spune Laura cu convingere când e întrebată care e o singură valoare pe care să o aibă un elev când termină clasa a XII-a. „Le spun că eroarea e o stare naturală.” E și una dintre cele mai mari provocări ale profesorului de științe socio-umane, fiindcă „sunt mult prea dresați să ascundă ce nu știu. Când ai 29 de ore pe săptămână și te ferești să greșești, vine o profă care zice că aici poți să o dai în bară că nu se întâmplă nimic, efectiv nu mă cred.” 

Când vine vorba de competențele de bază, Laura vede gândirea critică și capacitatea de a argumenta ca bază pentru adultul din viitor. „Să fie capabil să reflecteze asupra experienței proprii și să treacă printr-un filtru informațiile din jur. Să lupte pentru cauza lui și să-și susțină convingerile.”

Într-un an, a făcut un experiment la orele de economie și logică. Le-a scris pe tablă o serie de formule invers. La ora următoare elevii au fost evaluați și toți scriseseră formulele predate cu o oră înainte. „Le-am zis că au greșit și erau revoltați. I-am pus să deschidă manualul. Le-am explicat că scopul meu e să înțeleagă diferența dintre reproducere și gândire autonomă. Să facă diferența dintre: învăț ca să reproduc și învăț ca să mă dezvolt.”

Laura vrea ca elevii să învețe că informațiile pe care le-au reținut nu înseamnă neapărat învățare. Urmărește să le dezvolte reflexul de a căuta informația corectă, de a o procesa și de a o folosi pentru a produce un răspuns nou. „Să se uite la informație și să-și pună întrebări, nu sceptic, ci să aibă o îndoială metodică, cum zice Descartes.”

Sprijină părinții prin „Cercul siguranței”

Laura vede evoluția elevilor și prin prisma dezvoltării lor emoționale și sociale. La școală investește în elevi și în timpul liber în părinți. Din 2018 facilitează un program de educație parentală bazat pe teoria atașamentului, Cercul siguranței. Cu ajutorul Fundației Noi Orizonturi, programul a fost facilitat și pentru educatoare, învățătoare și profesori. 

Foto: Curs de dezvoltare profesională, Fundația Noi Orizonturi

În prezent, Laura are două grupe de mămici din Bistrița. Timp de opt săptămâni, se întâlnesc vreme de 90 minute, în grupe de câte 10 părinți în medie și discută despre relația lor cu copiii și despre ce înseamnă să le fii alături. În același program, cu alți facilitatori, părinții, împreună cu educatoarele și copiii desfășoară activități de tip bricolaj, citire cu voce tare și consiliere în funcție de experiențele personale ale fiecăruia.

Statisticile spun că aproximativ 60% dintre părinți înțeleg, în urma cursului, cum să organizeze  emoțiile copiilor și cum să-i asculte. Laura spune că „ce n-ai fost învățat de mic, nu poți să faci când ești mare.” Deseori părinții înțeleg că ei înșiși au nevoie să-și înțeleagă emoțiile și reacțiile, experiențele din trecut ca să le poată organiza pe ale copiilor lor. 

Una dintre grijile părinților este că nu știu cum să organizeze emoțiile copiilor când sunt triști, apatici, furioși sau speriați. Depun efort să le schimbe starea, dar cu zero efect, de cele mai multe ori. „Nu suportă să-i vadă triști și cred că e vina lor. Le spun: tu ești toată ziua happy? «Nu». Păi copilul e și el om. Atunci au momentul de aha.” Asimilarea e un proces de lungă durată. Laura spune că ea a avut nevoie de doi ani să învețe că cercul siguranței se construiește cu introspecție și felul în care ne uităm la ce se petrece în jurul nostru.

Unde a eșuat sistemul de învățământ în 30 de ani

„Singurătatea. Sistemul l-a învățat pe profesor că e singur”, spune Laura. Asta e cauza lipsei de colaborare dintre profesori și pregătirea superficială, pe repede înainte, pentru credite și diplome.

Consecința celor doi factori are ca efect și lipsa de dorință de a inova, de a face schimbări în modul de predare și de a privi spre nevoile din viitor ale copiilor. „Când cineva greșește în sistemul de învățământ, nu-l sprijină nimeni. E singur pe plantație. Când devii paria socială în școala ta, în sistemul tău, în microcosmosul tău, e groaznic de greu.”

Sentimentul de apartenență la un grup e o „necesitate vitală pentru toți oamenii”, spune Laura. Ea l-a găsit în Fundația Noi Orizonturi și Aspire Teachers unde a întâlnit oameni cu aceeași viziune conform căreia „e mai ușor împreună decât singur.” În plus, a găsit spațiu să învețe constant lucruri noi, dar mai ales i s-a dat timp să învețe. „Dar în primul rând am putut să spun că nu înțeleg ce-mi ceri.”

„Mă gândesc serios să nu fac nimic, după 20 de ani.”

Anul acesta este prima dată când Laura ia în calcul să nu pregătească planificarea anuală. În fiecare an și-a planificat unitățile de învățare de la zero ținând cont de ce i-a ieșit și ce nu în anul anterior. Lipsa de predictibilitate din partea Ministerului Educației o împiedică să anticipeze ce va fi și cum să se pregătească pentru noul an școlar.

„Ministrul spunea, în urmă cu două zile, că dacă un copil se va infecta, va rămâne în clasă, iar ceilalți vor fi în online. Anterior a zis că hibridul e imposibil, că e o tâmpenie. Că online-ul a fost o pierdere. Ce planificare să-mi fac, ce proiectare, când Ministerul nu a făcut nimic o vară întreagă ca să răspundă nevoii de claritate? Nu am nicio predictibilitate de cum va fi școala.”

La clasa a IX-a plănuiește să dea elevilor un test cu informații de bază, să vadă la ce nivel sunt, dat fiind că un an jumătate au făcut școala online. „Nu test de logică. Să văd dacă știu care e subiectul și predicatul într-o propoziție.” La celelalte discipline va modifica anumite proiecte în funcție reacțiile elevilor de anul trecut. Anul trecut a fost un maraton de adaptabilitate în urma căruia a rămas cu planificări, fișe de lucru și lecții pentru toate tipurile de predare. „Am materiale pregătite de anul trecut pentru fizic, hibrid și online. Stau ca popândăul să văd ce va fi.”

Când simte că are nevoie să se rupă de zgomotul și incertitudinea din jur, Laura se uită la seriale sau citește. Iar mai nou, pictează, un hobby descoperit în pandemie: „Mă concentrez atât de tare pe culoare, pe numere, încât nu mai aud nimic din jur.”

Foto: Laura și colegele din Fundația Noi Orizonturi

Interviu realizat de Roxana Tănăsachi