Învățătoarea Ema Patrichi despre rutine, empatie și motivații pozitive la elevii de clasa I

Ema Patrichi este profesoară pentru învățământ primar la Școala Gimnazială „Dacia” din Târgu-Mureș și colegii o cunosc cel mai bine de pe blogul Ema la școală. 

Folosește diverse tehnici de predare prin care face învățarea cu sens, dar spune că un rol important în procesul de învățare al copiilor din clasa I îl au rutina și etapizarea activităților. Obișnuiește să le spună încă de la începutul zilei cum se vor desfășura activitățile, ce urmează la fiecare pas și care va fi punctul final. „Rutina e importantă pentru copiii mici fiindcă nu au noțiunea timpului, le lipsesc niște puncte temporale, nu au repere.”

Pe de altă parte, rutina e importantă pentru unii elevi care sunt influențați de realitatea din jocurile video, unde totul se petrece rapid la un click distanță. La clasă îi ajută să fie prezenți și concentrați, povestindu-le despre conexiunile pe care le face creierul prin analogie cu modul în care funcționează un calculator: înregistrează mesajul prin văz și apoi are loc comanda. 

Predarea începe cu interesele elevilor

De curând Ema și-a instalat jocul Among Us (Printre noi), unul dintre preferatele copiilor, ca să vadă cum poate îl poate folosi în favoarea învățării la clasă. Povestește că e vorba despre niște omuleți care se plimbă pe o navă cosmică, iar misiunea lor e să depisteze intrușii. A adus tehnica la ora de comunicare, unde elevii au fost provocați să găsească intrusul într-o propoziție, iar în zilele următoare și-a propus să facă exerciții similare și la matematică.

Ideile de predare creativă îi vin cu ușurință, dar și petrece mult timp explorând diverse aplicații pentru a face învățarea ușoară pentru toți. În perioada asta, Ema predă adunarea cu trecerea peste ordin la care a aplicat trei metode. Prima a fost metoda formării unei zeci, oră la care toți elevii au făcut prăjituri cu 10 ouă. Elevilor li s-a zis că au opt ouă și trebuie să ceară de la vecinul, care are șase ouă, necesarul pentru a coace prăjitura. Pe măsură ce repeta povestea cu prăjitura la fiecare exercițiu, mai reacționau câte cinci elevi care spuneau că au înțeles. Însă nu toți. 

Foto: Ema Patrichi

A doua zi voia să meargă la școală cu un cofraj de ouă pentru ca elevii să și vadă, însă i-a venit ideea de a aplica o nouă metodă - axa numerelor. „Am zis hai să vedem dacă înțeleg cu asta. Acum e mai clar au zis unii. A treia zi am venit cu metoda de numărat în gând. Mă gândesc că nu toți copiii răspund la aceeași stimuli.” Simte că predarea cu cele trei tehnici e una dintre activitățile care a funcționat pentru marea majoritate a elevilor. Pe baza feedback-ului lor, în următoarele zile, vor decide metoda cea mai eficientă.

Ema e de părere că poate lăsa evaluarea sumativă pentru mai târziu. A învățat din pedagogia Waldorf că unii copii au nevoie de o perioadă de pauză, o săptămână, două, ca să asimileze cele învățate, timp în care va trece mai departe la scădere. Crede mult în această spațiere pentru că a văzut deja că funcționează foarte bine la unii copii, nu-i presează să știe de azi pe mâine lucrurile predate, contrar metodelor tradiționale, unde după predarea lecției are loc evaluarea și notarea elevului.

Va reveni la adunare după scădere, când va trage linie și le va îmbina pe cele două într-o evaluare. De altfel, Ema zice că învățarea de orice fel se bazează pe același proces de asimilare și repetare, „dacă ar fi să învățăm niște cuvinte în chineză, azi le scrii, mâine le înveți, poimâine le lași și înveți altceva și răspoimâine le integrezi pe toate în niște propoziții și tot așa. Asta încercăm noi să facem în clasă.”

Își adaptează predarea în funcție de reacțiile copiilor și modul în care ei duc la capăt sarcinile, motiv pentru care deseori are momente de aha, dar și de ne-aha, „adică hopa, nu m-am pliat pe ce trebuie, copiii nu reacționează la asta.” De exemplu, a observat că dacă îi lasă să picteze ce vor ei, le ies niște forme care nu seamănă cu nimic, însă dacă le ghidează procesul și le spune cum să așeze foaia, ce culori să folosească, dacă primesc repere, copiii fac niște picturi extraordinare. „Acela e momentul de aha, deci așa trebuie să procedez pentru ca elevii să obțină rezultate în acord cu obiectivele mele și pentru ca ei să învețe care sunt momentele oricărei activități.” 

Activități de dezvoltare personală la clasa I

Unul dintre obiectivele Emei este să audă fiecare elev de-a lungul unei zile. Se simte vinovată când nu reușește să-i activeze pe toți. Asta pentru că unii elevi sunt energici și preiau controlul interacțiunilor, iar alții timizi au nevoie de alți stimuli ca să iasă din carapace. A creat roluri precum elevul care prezintă vremea, cel care răspunde la diferite tipuri de întrebări, elevul care dirijează rândul, sau detectivul emoțiilor a cărui sarcină era să descrie cum se simte un copil când nu știe lecția sau și-a uitat mâncarea acasă, de exemplu.

Însă de curând au renunțat la ultimul rol. Acum fiecare e un detectiv al propriilor emoții și al întregii clase, dacă simte să stea în papucii altui coleg. Acest lucru îi încurajează să vorbească despre despre cum se simt pentru a le dezvolta empatia față de colegi. Elevii își adresează întrebări de tipul: de ce se simte așa, ce ai putea să faci? „E greu cu empatia la cei mici, copiii nu se gândesc la celălalt. Fericirea e molipsitoare, dar la partea de supărare copiii nu se lasă așa ușor impresionați. «I-am distrus creionul și e supărat? Nu mă interesează.»”

Spune că elevii sunt deficitari la a-și identifica și gestiona emoțiile, chiar dacă și în clasa pregătitoare au avut ore de dezvoltare personală. Acum se inspiră din opționalul Călătorie în lumea emoțiilor. Zilele acestea, Ema le-a vorbit despre emoțiile negative, cum pot fi acceptate și, prin introspecție, cum pot detecta ce gânduri se ascund în spatele lor. Acum exersează ABC-ul cognitiv împreună. Se gândește să pună accent pe aceste aspecte vreme de câteva săptămâni pentru a exersa recunoașterea emoțiilor, deoarece elevii au nevoie să înțeleagă ce fac când sunt supărați. Asta e marea lor problemă, spune Ema. 

Anul trecut a pornit o activitate: Sentimetrul. Punea bilețele de diferite culori prin clasă și fiecare elev se așeza într-un anumit loc în funcție de cum se simțea: energici, veseli, triști, somnoroși, obosiți, supărați, flămânzi. La finalul zilei, Ema urmărea dacă sunt pe aceeași culoare ori s-au schimbat. Activitatea a păstrat-o și în online, înainte de a începe orele elevii spuneau ce culoare sunt și explicau de ce se simt așa, dar și cauza care a declanșat starea lor. Ema spune că astfel de activități de dezvoltare personală trebuie făcute mereu, fiindcă elevii din clasa I uită repede reperele și nu se mai descurcă cu ei înșiși.

Coordonatoarea unui grup de lucru de învățători care au planificat o unitate împreună, folosind cadrul Understanding by Design

Ema a coordonat un grup de lucru cu învățători din comunitatea Aspire Teachers aplicând cadrul planificarea inversă (Understanding by Design) care îi provoacă pe elevi să gândească în profunzime, iar pe profesori să planifice având ca scop înțelegerea și transferul în viața reală. Spune că e un proiect frumos și ambițios, dar care nu se potrivește prea bine cu sistemul nostru de învățământ ce nu oferă mare libertate profesorilor.

Un proiect drag ei, care se potrivește cu tehnica planificării inversate, este cel despre tipurile de nori pe care l-a făcut cu elevii din clasa a III-a în anii trecuți și despre care a scris pe blog. Spune că manualele de științe, de exemplu, nu au informațiile necesare pentru a ușura munca profesorilor dacă vor să exploreze alte tehnici de predare decât cele tradiționale. „Profesorii din țară nu au astfel de exemple în programă, în consecință nu știu de unde să le ia. La început ne-a fost greu să ne dăm seama la ce proiecte ar trebui să ne gândim și unde să ajungem. Ne-am gândit mult în grupul de lucru și, oricum făceam, tot la niște evaluări standard ajungeam, fără să ieșim dintr-o cutie și să venim cu ceva creativ.”

Grupul de lucru se află în faza de aplicare. Profesorii se vor reîntâlni pentru concluzii și pentru a trasa niște direcții despre ce funcționează, ce trebuie schimbat, cum ar putea fi îmbunătățite proiectele stabilite pentru a răspunde cerințelor fiecărei școli. Ema spune că dacă tehnica planificării inversate s-ar face la nivel național, sau dacă oamenii din sistem ar avea măcar în minte noțiunea acestor procese, ar fi foarte util, însă crede că mulți colegi din țară și-au pierdut antrenamentul de a se gândi unde trebuie să ajungă, fiindcă toate unitățile de învățare se termină cu niște evaluări pe hârtie și puțini sunt cei care reușesc să nu dea evaluări scrise, standard. „Evaluarea scrisă e cea mai simplă, însă elevul nu pune cu adevărat în practică ce a învățat. E nevoie și de evaluări scrise, desigur, dar cred că e necesar ca evaluarea să fie realizată și altfel.”

De altfel, dacă ar fi să facă o schimbare în sistemul de educație, ar începe cu investiția în cursuri de perfecționare pentru cadrele didactice și cu schimbarea unor metode și abordări, fiindcă e necesar ca ele două să meargă în paralel. 

Despre pasiuni și motivarea elevilor 

Când are nevoie să-și reîncarce bateriile, Ema citește, croșetează sau coase pe etamină. La sfârșitul anului trecut le-a cusut celor 27 de elevi câte o mascotă. A făcut 40 în total fiindcă mulți dintre ei au frați acasă. Unii dintre ei dorm și acum cu ele, iar în școala online i le arătau Emei pe Zoom. 

Foto: Mascotele create de Ema pentru elevii săi

Mascotele sunt niște personaje din aplicația de management Class Dojo pe care o folosește la clasă. De-a lungul unei zile, elevii primesc puncte pentru comportament, pentru activitățile din clasă, când ajută pe cineva ori dacă găsesc soluții la ce se discută. Ema îi urmărește de-a lungul zilei și apoi le dă puncte. Părinții primesc o notificare cu punctajul elevului. Le-a spus că cel care va acumula cele mai multe puncte va primi un premiu, dar încă nu știe ce, probabil o ciocolată, un creion, un carnețel, o carte.

Ema își măsoară succesul cu copiii prin plăcerea cu care ei vin la școală. Are grijă să-i vadă pe elevi prin prisma efortului depus și îi încurajează de fiecare dată când vede progres. Este o lecție pe care a învățat-o de-a lungul carierei, fiindcă în școala pe care a făcut-o, nu prea a primit recunoaștere, feedback sau încurajări atunci când făcea ceva bine. A pus în aplicare ce a trăit în viața de adult, în urmă cu câțiva ani, când a făcut cursuri de franceză în Franța. Povestește că profesorul de franceză avea un bagaj de încurajări pentru participanți, chiar dacă ei nu vorbeau corect, nu știau cuvinte sau făceau greșeli de gramatică. „Când terminam de zis ceva spunea: «Ce bine ai spus, vezi ce bine te descurci.» Și mă duceam acasă cu ideea că azi m-a lăudat, deși eu știam că m-am încurcat, dar era mai puternic sentimentul de bucurie că mă descurcasem. Așa procedez acum cu elevii mei și funcționează.” 

Un alt exemplu a fost la cursurile de croitorie unde primea feedback de la colegele sale de tipul „«ce creativă ești, dar cum te-ai gândit să combini așa, ce frumos ai făcut»” la cusături care mai erau și strâmbe. Și într-adevăr, motivațiile pozitive funcționează mult mai bine decât pedepsele. Progresul nu e implicit, el trebuie scos în evidență ca parte din învățare. E un exercițiu constant să ieși de sub frământarea că n-ai făcut suficient de bine și să forțezi mintea să se gândească la ce a făcut bine.

Când un elev scrie corect doar câteva litere, Ema îl laudă pentru acelea; le semnalizează și pe cele greșite sau care nu arată tocmai bine, însă accentul cade mereu pe lucrurile bine făcute. Literele greșite sunt purceluși și lucrul acesta îi amuză pe copii. O face pentru ei, fiindcă își amintește cum s-a simțit când a lăudat-o profesorul de franceză. „Le zic bravo, ai scris frumos, ce mult te-ai străduit. Uneori mă gândesc că poate sună fals pentru un adult, dar lor li se pare minunat că am apreciat că au scris cu trei culori, că le-au ieșit două litere drepte, că au fost rapizi la matematică. Au nevoie de felul ăsta de încurajări, pe lângă sugestii de îmbunătățire.”

Ema continuă să caute răspunsuri la tot felul de întrebări și să propună soluții pentru problemele cu care se confruntă. De curând a început să colaboreze cu profesori din Aspire Teachers preocupați de teme similare, de la menținerea atenției pentru elevi foarte agitați și exersarea empatiei până la evaluarea prin proiecte cu miză. Cele mai bune idei vor ajunge sub formă de clipuri video pe canalul de YouTube al organizației, un fel de canal de vlogging pentru profesori. E o încercare de a sparge bula evenimentelor live pentru a avea soluții sau discuții mai așezate și a stârni conversații autentice, care să provoace profesori din toată țara să contribuie cu idei și comentarii utile pentru întreaga breaslă.

Interviu realizat de Roxana Tănăsachi