Învățarea începe cu experiența directă în comunitate - Liliana Chivulescu, învățătoare în Picior de Munte

Liliana Chivulescu este membră Aspire Teachers, implicată activ în dezvoltarea hubului de la Dâmbovița, și unul dintre contributorii opționalului Călătorie în lumea emoțiilor.

Este învățătoare din 1991 la Școala Gimnazială Nr. 2 Picior de Munte, din Dâmbovița, aceeași școală în care a învățat până în clasa a VIII-a. Vine dintr-o familie pasionată de educație, mama a fost profesoară și directoare la aceeași școală, iar sora mamei a fost învățătoare.

Foto: Training Cândești Vale, Aspire Teachers

După absolvirea Liceului Pedagogic din Ploiești, a ales să se întoarcă acasă, în locul în care s-a născut și a crescut. De atunci se implică în dezvoltarea comunității prin îmbinarea educației cu amplificarea spiritului civic în rândul elevilor prin clubul Impact. Pentru ea, învățarea înseamnă și ancorarea în comunitate, un ingredient esențial în mediul rural.

Liliana urmărește să cultive talentul fiecărui copil. De-a lungul timpului, a mers cu ei la concursuri de dans și arte. Și-a învățat elevii că diferențele dintre copiii de la sat și cei de la oraș sunt cele pe care ni le punem noi sau pe care ni le pun alții în minte. Iar când vede că elevii din familiile vulnerabile au nevoie de ajutor, caută soluții în comunitate. 

La începutul acestui an școlar, a văzut o elevă abia mișcându-se pe holurile școlii, era încălțată cu bocancii mari ai unuia dintre frații săi. Când a căutat-o, să vadă de ce are nevoie, a găsit-o singură în clasă pentru că nu putea participa la ora de sport. „Am făcut apel la părinții elevilor din clasa mea și la părinții elevilor din fosta clasă. Le-am zis să ofere încălțămintea și hăinuțele pe care copiii lor nu le mai poartă. S-au strâns atât de multe încât nu aveam ce face cu ele și nici ea nu cred că ar fi putut să le îmbrace pe toate, dar i le-am oferit și am văzut-o deja purtând hăinuțe și încălțăminte potrivită.”

Școala online a arătat limitările sistemului de educație din mediul rural, spune Liliana. Școala ei putea funcționa doar în scenariul verde sau roșu, nici vorbă de cel hibrid în absența dotărilor tehnice. În plus, nici de școala online nu beneficiază toți cei 15 elevii ai săi din clasa pregătitoare. Majoritatea folosesc telefoanele părinților și puțini sunt cei care au la dispoziție o tabletă sau un laptop. Unii trăiesc cu toată familia în același loc, iar liniștea și intimitatea în timpul orelor sunt greu de obținut. Așa că Liliana mai primește și acasă elevi care nu au de pe ce să se conecteze. 

Clubul Impact, locul unde elevii învață că greșeala e o șansă, o oportunitate pentru a învăța

Și-a construit stilul didactic bazându-se pe metodele de educație non-formală, iar în urmă cu șase ani a inițiat și organizează alături de alți colegi din țară Conferința Internațională de Educație Nonformală. „E un eveniment drag și de care sunt tare mândră. L-am inițiat pentru a le arăta colegilor din alte școli că cele două tipuri de educație se completează foarte bine și îmbinate oferă un alt fel de educație, mai potrivită pentru această generație.”

În paralel cu profesia de învățător, și-a folosit experiența de formator și psiholog în construirea de cursuri, la Casa Corpului Didactic Dâmbovița, pentru profesorii care vor să învețe cum să lucreze cu copiii cu ADHD, fiindcă auzea deseori în jur că elevii hiperactivi și cu deficit de atenție sunt o provocare. Mai ales că a fost unul dintre acei copii care ieșea din rând.

Din 2016, a adus clubul Impact, un program de învățare non-formală al Fundației Noi Orizonturi unde grupuri de elevi din gimnaziu sau liceu învață făcând proiecte în folosul comunității, la Picior de Munte. Copiii sunt coordonați de doi profesori, lideri seniori, și ei voluntari. „Luăm satul la pas, identificăm nevoi, probleme și ne întoarcem la școală, unde avem sediul, unde punem la cale proiecte prin care să îmbunătățim situația sau chiar să rezolvăm anumite probleme.”

Primele probleme identificate de elevi au fost lipsa canalizării și a gazului, dar Liliana i-a îndemnat să caute soluții la problemele pe care ar putea să le rezolve, astfel că primul proiect a fost refacerea parcului din curtea școlii. Au strâns bani și au reparat băncile, leagănele și au pus coșuri noi de gunoi. Banii au fost din două surse, fundația oferă 400 lei fiecărui club Impact aflat la primul proiect și strângere de fonduri din comunitate. „După ce le-am povestit oamenilor ce vrem să facem, au donat câte un leu, cinci lei, 10 lei, 100 lei. Unul dintre consilierii locali s-a alăturat cauzei și ne-a donat indemnizația lui lunară pentru toate proiectele care vor urma. Am adunat aproape de 900 lei plus niște cauciucuri pe care le-am vopsit și le-am transformat în locuri de joacă.”

Foto: Înainte de repararea locului de joacă

Foto: După repararea locului de joacă

Obiectivul clubului Impact este ca elevii să învețe din experiența pe care au trăit-o, fie că a fost un succes sau eșec, și mai puțin să bifeze toate proiectele stabilite în acel an. Iar Liliana pune mare preț pe partea de reflecție. Îi provoacă să analizeze ce au făcut ca să meargă bine, care este cauza eșecului și ce vor face diferit data viitoare ca să funcționeze. „Spre deosebire de sistemul formal, învățarea experiențială în comunitate are un mare plus: primul lucru pe care îl explicăm e că la club învățăm din greșeli. Greșeala este o oportunitate pentru a învăța. Le spun să privească greșeala ca pe un premiu, un punct de pornire de la: uite că nu mi-a ieșit, dar pot să învăț ceva și data viitoare o să-mi iasă.”

Iar impactul activităților este transformator, povestește Liliana. Elevii capătă mai multă încredere în ei, pentru că au libertate și putere de decizie. Ei aleg ideile de proiect, iar procesul prin care trec e un lung șir de provocări din care învață. La început, fiecare vine cu o propunere, apoi negociază, votează și dezbat pentru alegerea celor 3-5 idei de proiecte pe care le vor derula în acel an școlar. 

Impactul învățării non-formale se vede și printr-un grad mai mare de solidaritate și toleranță între elevi. O altă nevoie a fost cea a colegilor cu dificultăți de învățare care sunt în prag de abandon școlar din cauza lipsurilor. Aici, copiii au propus să ofere ore de meditații la română și matematică la care să vină și părinții, ca să învețe cum să-și ajute copiii acasă. Iar cu banii strânși din donații, au cumpărat caiete, pixuri, materialele necesare la școală pentru colegii care aveau nevoie de ele. „Meditații făcute de copii pentru copii. Elevii de clasa a V-a îi meditau pe cei din clasele I-IV, iar copii de clasa a VI-a îi meditau copii de a V-a sau a VI-a care aveau dificultăți de învățare. Ulterior, când ni s-au aglomerat clasele, mai mult de cei 50 de copii pe care i-am identificat noi în grupul țintă, i-am cerut permisiunea doamnei director și ne-am extins în mai multe săli de clasă.”

Un alt proiect al Lilianei cu elevii de la clubul Impact s-a numit Trăiește de nota 10. Copiii au pornit de la o observația că în școală sunt elevi cu tendințe de obezitate care devin ținta bullying-ului. Cu ajutorul unui medic nutriționist, aceștia au învățat ce înseamnă o alimentație echilibrată și au făcut și un atelier de gătit dulciuri sănătoase la care au participat copiii, profesorii și părinții elevilor. 

Foto: Casa construită cu ajutorul comunității

Apoi, elevii și-au propus să rezolve și conflictele care apar în urma batjocurilor. Deși este și psiholog, Liliana a preferat să nu se implice în educația elevilor cu acest rol. „Le-am dat copiilor numerele de telefon a doi psihoterapeuți și le-am zis să-i contacteze, să le explice cine sunt, ce nevoi au în acest proiect și să-i roage să le devină parteneri. Aceștia au venit și le-au vorbit copiilor, părinților, despre importanța sănătății emoționale, cum să reacționezi când ești agresat cu vorbe sau cu atitudini și cum să te comporți când simți nevoia compulsivă de a mânca.”

Liliana vede în comunitatea Impact sprijinul său în rezolvarea și altor probleme. În toamna anului trecut, a cerut sprijinul comunității pe Facebook pentru a-i construi o căsuță unui bătrân din sat. Cu banii adunați i-au construit o cameră pe care au dotat-o cu tot ce îi trebuie. „Când am intrat prima oară la el, l-am găsit dormind pe un cuib de paie și pereții stăteau să cadă pe el, unul căzuse deja. Azi am trecut pe acolo și am văzut ieșind fum pe coș. Asta înseamnă comunitate.”

Lecțiile învățate de la copii

Își măsoară impactul uitându-se și la relația vie pe care o păstrează cu copiii peste ani. Are elevi care sunt profesori și deseori o sună să o întrebe cum să facă un anumit lucru, ori cum să formuleze obiectivele într-un proiect sau la o lecție. Iar în prezent, își măsoară impactul prin maturitatea și generozitatea pe care elevii i le arată când simt că Liliana are o zi proastă și o întreabă cum o pot ajuta. 

Foto: Contractul de valori al grupului Imbatabilii

În cei 30 de ani de experiență, a învățat de la copii să aibă curaj să exploreze. De multe ori, ei vin cu idei și Liliana are impulsul de a le spune „nu se poate, n-avem cum să reușim asta.” Dar le dă voie să experimenteze și dacă vor greși, Liliana va fi acolo să-i ajute să depășească momentul sau să sărbătorească. „Cred că 99% din situații mi-au demonstrat că acest curaj de a explora îi duce și către a realiza. Ăsta e cel mai important lucru învățat de la ei.”

La clubul Impact își zic Imbatabilii. Au ales numele pentru că mereu intervenea un obstacol în realizarea proiectelor și lucrurile păreau irealizabile. În 2020, pandemia i-a prins cu un proiect care înseamnă crearea unui traseu de vânătoare de comori care urma să fie inclus în aplicația Questo, creată de doi tineri români. Pentru a fi inclus traseul, ar fi trebuit să colinde satul în căutarea de povești și imagini, dar pandemia i-a blocat și fizic și emoțional pe elevii implicați, spune Liliana. O mare parte s-au retras, cei de liceu îi spuneau că nu mai au timp și putere să se implice, iar cei gimnaziu că au prea multe teme. 

„Au apărut două fetițe din clasa a IV-a, care mi-au zis că: am văzut că nu aveți cu cine să lucrați, putem să vă ajutăm? Doar cu ele două am terminat proiectul. Mai aveam câteva povești de scris, câteva fotografii de făcut și ele au zis să nu lăsăm proiectul să moară, deși nu participaseră la alegerea și scrierea lui.” 

Apoi, ceilalți au văzut că proiectul a ajuns la capăt cu partea cea mai grea, s-au realăturat grupului și au făcut împreună promovarea și testarea aplicației. Iar cea mai recentă realizare este un muzeu virtual  care cuprinde valorile, tradițiile, patrimoniul, oamenii și poveștile satului.

Schimbările pe care le-ar face în educație

Schimbarea pe care Liliana ar vrea să o vadă începe cu mentalitatea celor de la vârf. Liliana povestește despre episodul în care fostul ministru Monica Anisie a intrat într-o sală de clasă, fără să-și anunțe prezența și spune că atitudinea de control este un factor care îi face pe profesori să fie inflexibili la schimbare. Ar schimba și mentalitățile colegilor profesori care consideră că le știu pe toate, că sunt superiori doar pentru faptul că sunt adulți. 

„Aș mai schimba și modul în care părinții ar trebui și obligați, dar și susținuți să dea copilul la școală. Școala găsește resurse în comunitate, așa cum facem noi cu rechizite, haine, și eventual un pachețel cu mâncare, să nu se simtă marginalizat. Și cu toate asta, părinții își trimit copiii la muncă în detrimentul școlii. Aș face ceva astfel încât copii să-și ajute familia, dar să nu însemne absența lor de la școală.”

I-ar plăcea ca școala din Picior de Munte să fie dotată cu toate resursele materiale și umane, din care să nu lipsească un psiholog, consilier școlar, logoped, bibliotecar și o bibliotecă care să funcționeze în permanență în școală. Până la schimbarea care ține mai mult de sfera administrativă sau politică, Liliana își pune speranța în puterea de schimbare de la firul ierbii a echipelor din organizațiile cu care colaborează, Aspire Teachers și Noi Orizonturi.

„Aspire e comunitatea unde am găsit oameni cărora le pasă de învățământ pornind de la elev. Dezvoltarea educației înseamnă focus pe copii. Profesorii din Aspire au puterea de a crea valuri asemenea unei pietricele aruncată în apă, unde valurile create înseamnă extinderea tot mai mare a rezultatelor.”

Interviu realizat de Roxana Tănăsachi