Mihaela Ciocan, învățătoare și director adjunct în Galați: „Impactul nu se măsoară în calificative, ci în autonomia și implicarea elevilor în comunitate”

Mihaela Ciocan e învățătoare și director adjunct la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Galați. E omul care încearcă să implice toți profesorii în luarea deciziilor, pentru că vrea să crească coeziunea grupului și să fie motivați în clase. Aduce împreună elevii, părinții și colegii din școală în numeroase acțiuni de voluntariat și inițiative civice pentru a produce schimbare în comunitate.

În adolescență visa să fie procuror, să împartă dreptatea „în stânga și-n dreapta”, însă nu a intrat la Drept în București și și-a schimbat direcția. A ales să fie învățătoare după terminarea Liceului Pedagogic, iar primul post a fost în satul natal, Cuza Vodă, din județul Galați, unde a predat trei ani. În prima zi la catedră se simțea pierdută. Acum, după 27 de ani, temerile au dispărut, copiii îi sunt dragi, iar sala de clasă a devenit spațiul în care reușește să se deconecteze de tot ce e în jur.

Concentrare pe progres, în ciuda presiunii pe calificative maxime întreținută de părinți

Mihaela urmărește să-i facă pe elevi să reflecteze asupra procesului lor de învățare. Discută la clasă despre ce au învățat, cum au învățat, dacă a fost greu sau ușor, și îi provoacă să exprime ce au gândit ori simțit făcând o activitate. De altfel, metoda e cu atât mai necesară acum, după un an de pandemie, când a observat că elevii își verbalizează mai greu gândurile și au un vocabular redus din lipsa socializării.

Mihaela face exerciții cu elevii prin care să-i pună în valoare și le dă ocazia să vorbească în fața colegilor pentru a-i reuni. Se inspiră, printre altele, din resursele Twinkl, precum Provocarea pungii de hârtie. Fiecare elev a venit cu patru-cinci obiecte care spun ceva despre sine și le-a prezentat în fața clasei. Așa au descoperit împreună priceperea unei fetițe la gătit, mai ales de brioșe. „A adus carnețel, pix cu brioșă, toate obiectele ei erau cu brioșe. Activitatea ei preferată era să facă brioșe cu mama sa.” Alții au adus jucării de când erau și mai mici, cartea sau jucăria preferată, semn că s-au simțit în siguranță să povestească în timpul exercițiului.

Foto: Activitate de ziua păsărilor

De câteva săptămâni, în zilele de joi, elevii sunt învățătorii clasei și pregătesc momentele de învățare. Au sărbătorit ziua apei, ziua păsărilor. De ziua apei, o fetiță a venit cu un rebus, alte două eleve au pregătit o discuție de tipul Știați că?, jocul Eu vă spun și voi ridicați mâna dacă elevii știau informația, quiz-uri interactive, fiindcă joia e și ziua când elevii au voie să vină cu telefoanele sau tabletele de acasă. 

Tot ei au decis ordinea activităților în funcție de etapele pe care Mihaela le aplică în predare. Elevii au ales să discute despre apă la partea introductivă, când cele două eleve au ieșit în față și au scos colegi la tablă, apoi jocul cu Știați că?, rebusul și, în final, jocurile jocurile interactive în care se utilizează tehnologia. „Așa îi fac conștienți de învățare, fiindcă sunt mult mai atenți dacă sunt total implicați.”

La fiecare generație, Mihaela caută un proiect prin care îi face pe elevi să citească, ca să le stimuleze imaginația și să viseze odată cu poveștile. În primele săptămâni din clasa pregătitoare le citește James și piersica uriașă, de Roald Dahl. A simțit că elevilor le place în mod deosebit, așteaptă cu ochii mari următorul capitol și tot ei o roagă să continue. După ce învață primele litere, le aduce cărți și citesc împreună. Cu elevii de acum, la începutul clasei pregătitoare, a citit 25 de cărți în primele trei luni, câte una pentru fiecare persoană din clasă.

Foto: Elevii fac cunoștință și cu autorii români

Deseori cheamă și autori români la clasă ca să le citească. Ultima invitată a fost Alina Oancea, autoarea cărții Melciulică. În plus, în fiecare an elevii participă la ziua cititului cu voce tare, care are loc în luna februarie. Acum, la clasă citesc Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, cartea lui Nikolai Nosov cu care au crescut zeci de generații „Citim un capitol, discutăm cuvintele, mai luăm câte un capitol acasă, discutăm cuvintele și întâmplările, cam așa e procesul. După ce terminăm cartea, am în plan un proiect să vedem cu ce au rămas.” Indiferent de rezultat, Mihaela se bucură că majoritatea citesc constant și singuri, acasă. 

Școala online a creat o ruptură nu doar între elevi, ci și în comunicarea sa cu părinții. Cu greu a reușit să găsească spațiu pentru discuții profunde cu ei. A realizat că în școala online a crescut dependența elevilor de părinți. Efectele se văd la școală când unii au nevoie de îndrumare despre ce să facă la fiecare pas, ori să li se spună să-și scoată cărțile din ghiozdan, sau să treacă la exercițiul următor. Lucruri aparent minore, însă consecința înseamnă scăderea încrederii în forțele proprii. Iar alți elevi sunt și mai stresați de calificativele obținute. Mihaela a discutat cu părinții despre presiunea de a avea performanțe maxime pe care o vede la elevi, însă transformarea e un proces de durată odată ce copiii au internalizat așteptarea părinților. 

De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care amână notarea cât poate de mult, fiindcă își dorește să producă învățare, nu să dezarmeze elevul din cauza unui calificativ. „Eu le zic că suntem pe drumul de învățare, îi încurajez, le zic să descoperim împreună cum pot face mai bine.” Elevii sunt sursa de energie a Mihaelei și spune că „nimic nu se compară cu lumina pe care o au în ochi când au înțeles, sau când își pun întrebări dacă nu au înțeles.”

Caută noi oportunități de învățare pentru elevi și în afara școlii. Anul acesta și-a propus să participe cu elevii din clasa a II-a la concursul de robotică NextLab.Tech. O parte dintre copii sunt familiarizați cu codarea, iar acum sunt mentori pentru alți elevi datorită unui proiect derulat de Fundația Progres din urmă cu doi ani. Din cei 12 elevi implicați în proiectul „Copiii fac coding în bibliotecile publice”, doi au participat la NextLab.Tech în 2020 și, prin rezultatul obținut, au clasat școala în primele 100 de Roboșcoli campioane ale României. Pe viitor, ar vrea ca școala să aibă propriul club de robotică, să fie loc pentru dezvoltarea aptitudinilor celor care sunt interesați de acest domeniu.

Schimbare în comunitate prin implicarea tuturor în voluntariat 

Mihaela e și director adjunct la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Galați, din 2017, în urma unui concurs pe post. Ca învățătoare, e mai dificil să îndeplinești ambele roluri pentru că nu ai aceeași flexibilitate a programului. A fost de ajutor că înainte fusese lider de sindicat, membru în Consiliul de Administrație de mai multe ori și responsabilă cu formarea altor profesori și așa cuvântul ei a căpătat importanță. 

Unul dintre obiectivele sale este să construiască o sală de sport. Până acum a reușit să asfalteze unul dintre cele două terenuri ale școlii și i-a convins pe colegi să lase un teren deschis mereu pentru copiii din cartier, „să bată toți mingea acolo.” 

Mihaela implică toți profesorii în luarea anumitor decizii. Așa crește coeziunea grupului și sentimentul de apartenență. Fiecare profesor își spune părerea și e ascultat. Petrec mult timp până găsesc soluții, însă alături de directorul școlii, știe că e varianta câștigătoare pentru un colectiv care să-și facă cu drag meseria. 

În fiecare an, școala organizează săptămâna națională a voluntariatului, din 2012, de când sunt partenerii organizației Pro Vobis, din Cluj-Napoca. Timp de o săptămână, își aleg o cauză din comunitate pentru care strâng bani și vreme de trei-patru ore organizează un târg în curtea școlii. Elevii fac și vând limonadă, prăjituri, ori cântă la chitară. „Am vândut orice, fiecare clasă își face un stand și strângem bani pentru un obiectiv.” 

Banii adunați de elevi se întorc de multe ori în școală. Cu ajutorul lor au construit un spațiu de relaxare, iar în această perioadă lucrează la amenajarea altuia. În procesele de voluntariat e implicată toată lumea, elevii, personalul didactic și auxiliar, părinții, oamenii din comunitate pentru care își deschid porțile ca să ia parte la eveniment. Iar în urmă cu trei ani, au strâns bani pentru tratamentul unei fetițe cu o afecțiune gravă, alături de alte trei școli din Galați. Elevii au făcut mărțișoare și felicitări și le-au vândut pe holurile mall-ului din Galați. Au strâns peste 180 mii lei, până la ora 22:00. Mobilizarea a fost exemplară și mesajele de la copii, părinți și profesori i-au confirmat că trebuie să continue astfel de inițiative. 

A văzut că așa îi face pe elevi conștienți de puterea de a face bine. În plus, crește încrederea în ei fiindcă văd rezultatul concret al implicării lor, devin mai persuasivi și învață să valorifice lucrurile pe care le creează. „Veneau copiii bucuroși la mine și-mi spuneau: «Doamna, am primit 100 lei de la cineva.» E emoționat. Cu spiritul de a-i ajuta pe cei din jur vreau să crească elevii mei.”

Foto: Borcanul cu fapte bune al elevilor

De altfel, elevii au și un borcan al faptelor bune pe care îl cară cu ei la fiecare acțiune caritabilă. În urmă cu o săptămână, au participat la acțiunea O carte și o ciocolată. Copiii au făcut pachețele și le-au donat elevilor din comunele defavorizate din județul Galați. Fiecare pachet a fost însoțit de un mesaj scris de mână de elevi. Atât elevii, cât și profesorii din școală se mobilizează când apare o nouă cauză prin care pot să împartă din ce au. „E un proces îndelungat care nu se întâmplă peste noapte, nu-i meritul meu, ci al tuturor. Însă e clar un spirit al școlii.”

Școala are și un calendar al activităților - fiecare profesor ori elev are libertatea de a propune ceva nou. În 2018, când școala a aniversat 40 de ani de la înființare, timp de o săptămână au organizat evenimente și au deschis larg porțile pentru toți vizitatorii. Într-o zi elevii au făcut sport cu ajutorul unui antrenor de fitness, un flashmob, dansuri și fiecare zi a fost altfel. 

Greșelile nu se uită, iar lecțiile de pe urma lor rămân memorabile 

Mihaela spune că implicarea tuturor profesorilor în activitățile și deciziile școlii sunt cu atât mai importante în această perioadă plină de incertitudine. Așa oferă mai multă predictibilitate, ceea ce lipsește din partea autorităților care decid central anumite măsuri. Deciziile luate de la o săptămână la alta i-au obosit pe toți. Face eforturi ca profesorii să nu simtă acut incertitudinea, îi ia ceva timp să regleze procesele „care sunt viciate de mai sus.” 

Ar vrea să vadă că ministerul analizează lucrurile care funcționează, sau pe cele care pot fi îmbunătățite și concluziile să fie menționate public, cu profesorii din toată țara. „Schimbările dese și nejustificate nu ajută, parcă ne dispare dorința de a mai face altceva.”

Tot din partea ministerului ar vrea să vadă mai multă atenție pentru starea psihică a profesorilor. Mihaela spune că în aproape trei decenii de predare, școala e parte din viața ei și nu reușește să se deconecteze cu adevărat, iar în cazul ei sunt mulți colegi. Și vacanțele de vară și le petrece tot la școală, ori cu lucruri administrative sau acțiuni conexe școlii. Ar fi tare util un program prin care profesorii să fie sprijiniți și psihic, pentru că e o meserie cu mult consum emoțional. 

Își măsoară impactul prin felul în care cresc elevii, atenția pe care o arată celor din jur, lejeritatea și coerența cu care își susțin părerile, nu în diplome ori premii la competiții. 

Foto: Mihaela Ciocan alături de elevi

Fiecare zi i-a adus mai multă claritate în procesul de predare, fiindcă e atentă la ce și cum spun elevii, părinții și colegii; simte că s-a schimbat cu fiecare generație. A ajutat-o și propriul copil, care acum are aproape 18 ani. Datorită lui și-a dat seama cât poate să ceară de la un copil sau cât timp să-i aloce fiecăruia. Și tehnicile de predare și le schimbă cu fiecare generație, fiindcă accesul la tehnologie le schimbă elevilor felul în care absorb informația. „Acum predau în etape mai scurte, conținuturi fragmentate și îi învăț să fie autonomi prin a-i determina să vorbească mai mult și eu mai puțin.”

Spune că și greșelile pe care le-a făcut în carieră au ajutat-o să devină mai bună fiindcă le-a conștientizat și a învățat din ele. Un exemplu pe care încă îl poartă cu ea, este din primul an în învățământ când a lăsat repetenți trei elevi. „Și acum mă doare că nu le-am dat nicio șansă. Când mă duc la țară, mă uit la casa unuia dintre copii și mă doare sufletul că am greșit.” A învățat că rolul ei este să-i facă pe toți să învețe, să descopere ce îi blochează și să fie alături de ei în proces, chiar și dincolo de rolul de învățătoare. Niciun profesor nu e fără greșeală și oricine poate deveni mai bun, dacă își dorește și este susținut. 

A devenit mai bună și datorită experiențelor trăite în comunitățile din care face parte, Aspire Teachers și Asociația pentru Valori în Educație. Spune despre profesorii din Aspire că îi sunt ca o familie. Aici a găsit și curaj să vorbească mai mult și mai deschis despre ea și să-și împartă povestea și experiențele.

Pe viitor, i-ar plăcea să fie director educațional, dacă se va pune în aplicare soluția ministerului de a împărți rolurile de conducere în școală în funcție de domeniul educațional și economic. Simte că la aproape trei decenii ca profesor, poate produce schimbare în elevi, în profesori și în comunitate. E modul ei de face dreptate, cu armele educației.