„Dacă putem ajunge pe Marte, atunci putem să schimbăm și relația cu educația în comunitățile cu abandon”, Natalia Ginghină

Natalia Ginghină e profesoară în Augustin, județul Brașov, o comunitate vulnerabilă în care inechitățile sociale țin în loc accesul la educație al copiilor. De un an și jumătate a intrat în învățământ prin programul Teach for România. Împreună cu Adrian Secal, fost învățător în aceeași școală, a recondiționat un autobuz și l-a transformat în EduBuzz, locul unde copiii vin și își fac temele, învață și se joacă. Acum vor să amenajeze o zonă în care să instaleze dușuri, două mașini de spălat și un uscător, fiindcă o cauză a absenteismului elevilor este și lipsa hainelor curate.

Foto: Natalia le învață pe fete culorile în limba engleză. În dreapta fotografiei este șura în care vrea să construiască, alături de Adrian, o zonă de igienă

De la lucrul cu adulți marginalizați în Suedia, la intervenție timpurie în educație în România

Natalia are 35 de ani și vreme de 10 ani a lucrat în Suedia la forțele de muncă, la Armata Salvării, într-un centru pentru oameni fără adăpost și într-un penitenciar. Experiențele trăite au determinat-o să se implice în schimbarea de la firul ierbii, începând cu educația timpurie.

În experiențele profesionale a găsit o constantă în poveștilor oamenilor: lipsa accesului la educație duce la vulnerabilitate pe viață. „Lecția învățată e că în perioada copilăriei nu au primit iubirea și cunoștințele necesare astfel încât să ia deciziile potrivite într-o combinație nefericită.” În Suedia a simțit pe propria piele cum este să nu fii văzut, ce simți când cei din jur nu au încredere în potențialul tău sau cum este să fii ținta discriminărilor. „Am o filozofie că e nevoie să treci personal printr-o anumită experiență ca să o înțelegi și să o accepți.”

Natalia a făcut un master în leadership strategic și sustenabilitate în Suedia, la Blekinge Institute of Technology, pentru că a vrut să învețe cum să producă schimbare socială sustenabilă și impact. De când lucrează în Augustin, prin vizitele repetate în casele copiilor, discuțiile cu părinții și copiii și observând mediul în care trăiesc, vrea să schimbe relația familiilor cu educația.

Este diriginta unor elevi de clasa a V-a, cărora le-a fost învățătoare cu un an înainte. „Sunt un fel de învățătoare la gimnaziu, de fapt”, căci încă are elevi care nu cunosc toate literele. Spune că din cauza lacunelor, elevii nici nu au determinarea să se apropie de manuale deoarece nu au încredere că la capătul efortului lor ar putea ieși ceva bun. „Lucrez mult la asta, răspunsurile lor sunt: „«nu vreau, nu pot, mi-e silă, doamna»”. Au internalizat eșecul care a devenit normă, o experiență a neputinței.

Predă matematică, engleză, desen, dirigenție și informatică la cinci clase de gimnaziu și la o clasă de-a treia. A observat că de la un an la altul numărul copiilor care promovează o clasă scade. Dacă în clasa I sunt înscriși anual în jur de 50 de elevi, până în clasa a VIII-a ajung doar vreo 15, dintre care, anul trecut, doar trei elevi au luat peste nota cinci la Evaluarea Națională. Cauzele sunt absenteismul și lipsa de încredere a părinților și a elevilor că școala îi poate ajuta la ceva. O realitate pe care Natalia și Adrian și-au propus să o schimbe.

Harta competențelor pentru învățământul primar

Natalia lucrează împreună cu câțiva învățători din Aspire Teachers la crearea unei hărți a competențelor pentru elevii din clasele primare. Acum le termină pe cele de matematică, pentru care au conceput descriptori de performanță, care să ajute orice profesor, sau chiar voluntar, să estimeze mai bine nivelul de formare a unei competențe.

De vreo două luni, sâmbăta dimineață, echipa se întâlnește online și lucrează pe același document, alături de învățători experimentați, și cu ajutorul profesorului de științe din Germania, Constantin Lomaca. Spune că instrumentul i-ar fi fost util la intrarea în învățământ: „am fost aruncată într-o mare și hai, navighează, și mai ia și niște bobocei după tine.” Știe că meseria de învățător este complexă când urmărim dezvoltarea anumitor competențe. În comunitățile vulnerabile e cu atât mai provocatoare, decalajele de studiu sunt mari, presiunea pe predarea diferențiată substanțială, iar ajutorul suplimentar și personalizat aproape inexistent.

„La nivel teoretic, la matematică un elev ar trebui să știe calcule, un pic de geometrie, unități de măsură, să citească date dintr-un tabel, dar verifici concret și vezi că nu e așa la finalul clasei a IV-a.” Iar la limba română, pentru competențele de bază, de scriere, de înțelegere a unui text citit, de comunicare eficientă, cu unii elevi se muncește inclusiv în clasa a VIII-a. A ales să se implice și a găsit la Aspire Teachers o platformă de sprijin și oameni care i s-au alăturat și muncesc cot la cot în timpul lor liber pentru a defini mai clar pașii standard pe care orice învățător ar trebui să se poată baza.

EduBuzz - spațiul flexibil de învățare într-un mediu impredictibil

Școala din Augustin e mică, nu are sală de sport, nici spații în care elevii să-și petreacă timpul în afara orelor. Are elevi care vin cu o oră-două înainte de cursuri și stau pe lângă școală sau în curtea școlii, pentru că nu au unde să se ducă. În septembrie, anul trecut, Natalia și Adrian au vrut să recondiționeze o sală de clasă, sau să cumpere o casă în care copiii din comunitate să-și petreacă timpul după ore. Însă procesul ar fi însemnat multă birocrație și o investiție peste puteri la acel moment. Când au văzut anunțul RAT (Regia Autonomă de Transport) din Brașov, care vindea autobuze scoase din uz, nu au stat pe gânduri și au cumpărat două autobuze.

Pe unul l-au amplasat pe un teren din mijlocul satului, primit de la un om generos care a crescut în Augustin. S-a oferit să contribuie cu terenul fără nimic în schimb, doar cu încrederea că investiția în educația copiilor va fi valoroasă. „Singura condiție a fost să-l păstrăm cât mai natural, să nu-l umplem de beton. Se potrivește foarte bine cu viziunea noastră și ne consultăm când vrem să facem ceva.”

Din decembrie, autobuzul este spațiul în care se adună zeci de copii din sat. E dotat cu 14 mese de lucru pliabile, televizoare pentru întâlniri online, table albe pentru interior și exterior, două cuptoare, plite electrice la care au gătit deja pizza, frigider în care au răcit tiramisu, chiuvetă și o curte spațioasă. A vrut neapărat să aibă apă caldă, fiindcă amintirea cea mai plăcută a elevilor după ce au văzut un film în Brașov e legată de apa caldă de la baia mall-ului. „Au făcut coadă la baie, se spălau și se uscau continuu. Ideea de a avea apă caldă care curge prin senzori i-a fascinat. Majoritatea încălzesc apa pe sobă acasă.”

Foto: Copiii scriu, citesc și se joacă la EduBuzz

O parte dintre cei care merg la autobuz au abandonat școala, iar alții găsesc în spațiul creat un loc în care se bucură în continuare de copilărie. Cumpărarea, recondiționarea și dotarea lui au fost susținute de localnici, prieteni și alți oameni din țară și din străinătate care au răspuns prin donații apelului lor lansat pe rețelele sociale. Și Simona Halep a contribuit prin donarea zilei sale de naștere.

În fiecare zi, după ore, Natalia merge la autobuzul deschis dimineața de Adrian. Acolo are un borcan cu cereale și un lapte în frigider, pentru momentele în care are nevoie de energie în activitățile cu copiii. Poarta e deschisă pentru toți copiii din sat. La începutul anului au încercat să-i programeze, ca să se ocupe de toți în mod echitabil, dar și-au dat seama că sunt atât copii, cât și adulți care nu citesc ceasul sau nu înțeleg calendarul. De altfel, orientarea în timp a fost o condiție pe care Natalia le-a pus-o copiilor ca să treacă clasa a V-a. „Le-am spus că dacă nu știți ceasul, în ce zi sau lună suntem, nu treceți clasa, nu negociem. Sună drastic, dar dacă acum la 12, 13, 16 ani, nu reușim să o rezolvăm, o să fie dificil mai departe.”

Copiii vin la EduBuzz, și părinții îi trimit, însă cel mai dificil e să construiești reziliență și un program coerent. Comunitățile vulnerabile au specificul de a fi în ritm cu natura, predictibilitatea nu există când trebuie acoperite nevoile primare, iar programul copiilor și al părinților se schimbă de la o săptămână la alta. „Astăzi sunt urzici, săptămâna viitoare bureți. «Mă duc după melci doamna, n-am timp de învățat, a plouat aseară și acum sunt melci»”, aude deseori Natalia.

A implicat și părinții în recondiționarea autobuzului, iar pe viitor vrea să organizeze ateliere și activități prin care să-i învețe cum să refolosească materiale reciclabile. Să învețe cum o cadă tăiată în două poate deveni canapea, ori cizmele de cauciuc pot deveni ghivece de flori, sau cum să facă podele din gresie spartă, pe care o pot lua din depozite, eventual fără niciun ban. Toate sunt idei pe care pot să le aplice în casele și curțile lor. Și tot pe viitor vrea să aducă specialiști care să-i învețe despre educație pentru sănătate, parenting sau educație financiară. Lucruri de bază, dar care le-ar fi de mare folos, iar prin aceste experiențe, copiii vor cunoaște și alți oameni noi.

Accesul la apă și haine curate, piedici în educație

Natalia are elevi care lipsesc de la școală pentru că nu au haine curate. E un lung șir de piedici, precum lipsa accesului la apă, absența mașinilor de spălat sau lipsa spațiilor pentru uscarea hainelor. Elevii stau acasă în zilele de spălat haine, fiindcă trebuie să colecteze singuri apa. La cișmeaua din sat, apa are presiune mare de două ori pe săptămână. În zilele acelea, copiii din aceleași familii stau cu găleți la cozi interminabile. Așa prind mai multă apă deodată, fiindcă „se supără vecinii dacă vine o familie deodată și umple un butoi întreg”, explică Natalia.

În plus, sunt puține familii care au mașini de spălat, deoarece se strică repede din cauza procesului de umplere cu găleata și deseori le împrumută de la cei care au unele funcționale. „I-am văzut prin sat cum cară mașina de spălat cu căruța de la unul la altul. Săptămâna asta spală unul, săptămâna viitoare altul.”

O altă problemă este uscarea hainelor. Casele, în cele mai multe cazuri, sunt formate din una-două camere pentru șapte sau zece membri ai familiei. Atârnă hainele prin casă, căci de uscătoare nici nu poate fi vorba, iar când e îngheț sau plouă afară, nici nu le mai spală.

Natalia și Adrian vor să amenajeze o cameră lângă autobuz, unde acum este o șură. Își doresc să pună la dispoziția comunității dușuri, două mașini de spălat și un uscător. Cât stau copiii la lecții ori se joacă, ar putea să spele și să ia hainele uscate. „Așa nu mai ocupă nici spațiu acasă. Ar debloca multe lucruri.” Cunoaște bine situația elevilor, deoarece îi vizitează deseori. Simte că părinții sunt receptivi la inițiativele sale, dar spune că nu sunt încrezători că viitorul copiilor va fi mai bun decât al lor.

În fața acestor realități, unde activitățile zilnice sunt îndreptate către nevoile primare, elevii Nataliei reușesc cu greu să aibă visuri. I-a provocat pe cei din anii terminali de gimnaziu să completeze niște fișe cu visuri, să le afle gândurile ascunse, dar și le pot imagina cu greu din lipsa perspectivelor. Iar la cei care le împărtășesc, Natalia aude mai degrabă visuri preluate, ori dorințe pe care le confundă cu nevoile de acasă. „O fetiță m-a impresionat. Visează să aibă baie în casă ca să nu mai fie nevoită să-și scoată frații din camera comună când se spală.”

Niciun copil nu se naște rău sau cu gând să abandoneze școala

Un succes pentru Natalia ar fi reducerea absenteismului. Pentru asta consideră că ar fi util ca profesorii să arate mai multă empatie față de elevi, să înțeleagă că absența lor și lipsa de performanță la școală e efectul direct al mediului vulnerabil în care trăiesc. Să caute soluții ca să integreze școala în realitatea din sat, sau în realitatea de acasă a copiilor, oricum arată ea. De altfel, o revoltă când întâlnește la autobuz elevi de 13-14 ani care au terminat doar clasa I sau a II-a, mai ales că sunt muncitori și rețin ușor ce-i învață. „Le zic: tu de ce nu ai mai mers la școală? «Păi eram rău, doamna.» «Eram rău» e un motiv recurent pentru abandonarea școlii.”

Natalia înțelege cauzele din spatele acestor afirmații. Știe că elevii nu au fost învățați să-și exprime nevoile, gândurile, frustrările, altfel decât prin violență, iar vina este și a școlii fiindcă renunță să lupte pentru ei. A făcut un set de reguli ale clasei și a avut discuții despre cum să-și canalizeze energia astfel încât să evite conflictele. Îi îndeamnă să fie calmi, să identifice capcanele pe care și le întind unii altora, conștient sau nu, să-și ierte prietenii, să înțeleagă că auto-reglarea emoțiilor este legată de educație, iar educația este în beneficiul tuturor. Dacă elevii nu au în jur opțiuni care să le arate cum poate fi altfel, o soluție ar fi să le aducă adulții din școală.

Uneori lupta pentru binele elevilor se duce cu adulții care ar trebui să îi sprijine. Când a auzit un adult spunând despre un copil că „parcă trăiește pe altă lume, nu înțelege și nu învață”, Natalia a îndemnat la un exercițiu de imaginație: Cum ne-am simți și comporta fiecare dintre noi dacă în weekenduri am face, ca el, naveta la oraș ca să facem rost de bani pe străzi, în privirile și vorbele mai degrabă acuzatoare decât empatice ale necunoscuților?

„Nu mă pot abține și pun întrebări. Știi prin ce a trecut copilul din fața ta? Cum ai fi reacționat, cine ai fi devenit tu în locul și contextul lui de viață? Deseori ne asumăm succesul eforturilor și puterilor noastre și reflectăm prea rar la cât de mult datorăm unei copilării care pentru alți copii e mai puțin hrănitoare, cu toate sensurile cuvântului.”

Natalia nu se vede ca un erou. Nu consideră necesar să povestească despre sine și canalizează discuția către cei din jur, către nevoile și soluțiile care funcționează. De altfel, știe că un om nu poate schimba singur o comunitate, ci doar făcând echipă cu cei din jur. Se concentrează pe pași mici în direcția obiectivelor stabilite.

A ales să fie alături de copii și a învățat, din experiențele proprii, că schimbarea majoră începe din primii ani de viață și se construiește în timp pentru a fi sustenabilă. Are încredere și spune că „dacă putem ajunge pe Marte, atunci putem să schimbăm și relația cu educația în comunitățile cu abandon.” Iar în zilele când totul pare să meargă pe dos, o salvează filmele, oamenii care o susțin și face haz de necaz. Are păstrat pe frigider un bilețel pe care scrie: „If it all seems so stupid that you want to give up, why give up when it all seems so stupid?” (trad. Dacă ce se întâmplă pare atât de ridicol încât îți vine să renunți, de ce să renunți când ce se întâmplă pare atât de ridicol?).

Foto: Natalia și copiii în curtea EduBuzz

Interviu realizat de Roxana Tănăsachi