Despre puterea poveștilor cu Georgiana Ilie

Georgiana Ilie, Chief Operating Officer la Media DoR (Decât o Revistă, Școala9, The Power of Storytelling) ține ateliere de storytelling pentru oameni care nu sunt specialiști pentru că e convinsă că nu trebuie să fii jurnalist sau scriitor pentru a spune povești convingătoare. Toți putem spune povești. Trebuie doar să ne reamintim cum să o facem. La webinarul de joi, 23 ianuarie, invitata s-a întâlnit într-un cadru relaxat cu cei aproape 80 de participanți. Timp de o oră jumătate, am decodat șase puncte despre ce este o poveste bună, de la motivul pentru care spunem povești până la întrebările la care trebuie să răspundă orice poveste.

1. De ce spunem povești?

Îmbrăcată într-un tricou cu mesajul “Stories heal” („Poveștile vindecă”), Georgiana a început întâlnirea cu o poveste personală: Crăciunul trecut a descoperit în casă ceasul bunicii sale, care murise de curând. Era un ceas vechi de 60 de ani, marca Pobeda, o firmă rusească, scrisă în caractere latine ca pentru ceasurile de export, probabil primit prin anii ‘60 de la bunicul Georgianei. Ceasul i-a trezit amintiri despre perioada copilăriei și diminețile în care se chinuia să tragă arcul. De când a descoperit că încă merge, i-a pus o curea și acum îl poartă din nou la ocaziile speciale. Ceasul simbolizează o legătură puternică cu familia ei, din care, în ultimii șapte ani, au rămas doar ea și fratele său.  

Această scurtă introducere personală a trezit mai multor participanți sentimente de nostalgie și dor față de bunici și propria copilărie. Prin legătura pe care istorioara despre un simplu obiect a creat-o între participanți în primele minute dintr-o întâlnire online, Georgiana ne-a dezvăluit deja unul dintre rolurile poveștilor.

Toți avem natural dorința de a spune povești, iar toate poveștile reușite apelează la puterea universală a emoțiilor. Ne impresionează când citim despre lupta cuiva în depășirea unei situații dificile. Ne distrează, ne inspiră, ne ajută să ne păstrăm amintirile. După un atelier ținut de Georgiana despre “Cum să le spui copiilor tăi poveștile familiei?”, o participantă a recreat arborele genealogic al familiei și a documentat toate golurile. Astfel, ea și-a întărit relațiile cu ceilalți și a recuperat istoriile familiei. Dar poveștile fac mult mai multe. Poveștile ghidează. Poveștile vând. Poveștile ne conectează. Dar cel mai important, poveștile vindecă.

2. Ce este o poveste?

“A fost odată ca niciodată... Un profesor care voia să predea într-o școală de la țară, ca să ajute copiii cu mai puține șanse să aibă o educație de calitate. A făcut facultatea, s-a pregătit și s-a trezit, când a căutat să se titularizeze, că nu existau posturi întregi în școlile din județ. Singura soluție era să se împartă între trei sau patru școli din sate diferite.”

Acesta este un exemplu prin care cu toții ne-am dat seama că o poveste bună ne face să ne întrebăm mereu ce urmează, ne face curioși, ne expune o dilemă care ne interesează.

Poveștile sunt narațiuni ale încercărilor unor personaje de a depăși obstacole și a atinge un țel.

Dintre toate posibilele definiții, cel mai simplu fel de a ști că ne întâlnim cu o poveste, nu doar cu o descriere oarecare, este dacă găsim în ea un conflict, un obstacol pe care cineva încearcă să-l depășească.

3. Cum să-mi trăiesc viața?

Cum ar fi fost dacă povestea de mai sus ar fi fost așa: “A făcut facultatea, s-a pregătit și apoi s-a titularizat la școala generală din satul natal, unde și-a îndeplinit visul de a învăța copiii vecinilor.”?

Dacă nu apare un obstacol și totul merge bine, nu învățăm nimic.

Poveștile ne ajută să înlocuim (pentru o perioadă) obstacolele noastre cu ale altora și, conștient sau nu, evaluăm soluții pentru situația în care suntem și pentru problemele cu care ne confruntăm. Eu ce-aș fi făcut în locul lui? Cum să-mi trăiesc viața? Acestea sunt întrebările pe care ni le punem când citim o poveste bună. Dacă nu avem un obstacol, un conflict, nu avem o poveste.

4. Spune adevărul

O poveste convingătoare trebuie să spună tot adevărul, în toate detaliile lui. Georgiana a dat mai multe exemple din materialele publicate în ultimii ani despre profesori, publicate în Scena 9. Au ieșit la iveală situații de vulnerabilitate în care s-au regăsit profesorii care își amintesc de greșelile din anii lor de început. Când un profesionist este dispus să arate că este nesigur sau vulnerabil, cititorii se conectează mai ușor cu el și de multe ori, procesul este eliberator și plin de satisfacții.

• “În primii mei ani de învățământ, plângeam pentru că eu învățasem la pedagogie că un profesor bun e acela care le transmite elevilor și elevii sunt în stare să reproducă măcar jumătate din ce le-a spus el. Pentru că ei nu-mi spuneau nimic, credeam că sunt cea mai proastă profesoară. „Femeie”, spunea soțul meu, dacă așa ai început, nu te-apucă pensia.” (La catedră de 22 de ani)

• “A fost prima oră. A fost rușinea vieții mele. A fost o oră la clasa a III-a. Am vorbit despre culori. Și un băiat mă întreabă – cum se spune turcoaz?” (Primul an de predare)

Georgiana a încurajat participanții să scrie despre propriile vulnerabilități, pentru că umanitatea din spatele funcției este cea care dă greutate poveștii și îi inspiră și pe alții. Unii participanți au menționat virulența comentariilor de pe grupurile online ca un obstacol în calea onestității. La ea se adaugă teama de a fi judecat.

Invitata a menționat că singura cale de a rupe barierele și de a redefini breasla e să spunem poveștile adevărate. Vulnerabilitatea reamintește celorlalți că profesorii sunt oameni, care pot greși, nu supereroi.

5. Pixar Pitch

Urmând modelul poveștii Finding Nemo produs de studioul Pixar, Georgiana a schițat structura simplă și eficientă a unei povești bune:

• Odată ca niciodată.... ordinea lumii era cam așa.

• În fiecare zi.... personajul nostru se descurca cum putea.

• Într-o zi... a apărut un obstacol/o oportunitate.

• Așa că... personajul a făcut/pățit ceva.

• Așa că... personajul a făcut/pățit altceva.

• Până când/În final... ordinea lumii s-a schimbat în mai bine.

Georgiana a arătat cum a folosit această structură simplă în cazul unei povești pe care a reconstituit-o folosind informații trimise de o prietenă, despre lipsa hârtiei igienice într-o școală. Povestea ilustrată apare pe Școala9 (Războiul hârtiei igienice).

6. Cine e personajul principal al poveștii?

În final, Georgiana ne-a lăsat cu câteva întrebări care să ne ghideze atunci când vrem să scriem sau să spunem o poveste:

• Cine sunt personajele? Elevii, profesorii, inspectorii, activiștii, specialiștii, oamenii de la minister? Cine e personajul principal?

• Ce obstacole întâlnește?

• Care e vocea?

• Care e forma? Text, social media, newsletter, video, Instastory etc.

• Care e scopul? Să construiești o comunitate, să convingi, să-i înveți pe ceilalți?

În final, Georgiana a lansat o invitație către participanți să scrie o poveste (o scenă) despre ce motivează profesorii, despre ce îi face să se ridice din pat dimineața, împreună cu sugestii de subiecte din viața de profesor care simt că nu sunt reflectate de presă. Răspunsurile pot fi trimise către maria.bercea@decatorevista.ro.

Au urmat mai multe întrebări pentru Georgiana care și-a amintit de primele povești pe care le-a scris ca jurnalistă, de viața de liceu din Eforie Sud plină de oportunități de învățare și profesorii care au marcat-o.

Dacă ar fi să scrieți o poveste, puteți începe cu întrebarea - Este ceva despre care aș vrea să vorbesc cu familia sau prietenii mei și să le spun cum am rezolvat-o situația? Putem porni cu propriile interese și frământări. De când a început să scrie experiențe personale sau lucruri care au vulnerabilizat-o în fața celorlalți, Georgiana a înțeles că oamenii au o foame mare să afle că mai sunt și alții care trec prin situații dificile. Ne asumăm să ne expunem, dar asta merită, pentru că va face auzită și vocea celor care se simt la fel și asta ne încarcă. Deși pot apărea și reacții negative sau critici atunci când ne expunem și devenim vulnerabili în fața celorlalți, în jurul nostru se vor aduna oameni care ne vor susține, oamenii care se vor regăsi în povestea noastră. 

Încurajăm toți profesorii care simt că au o poveste de spus despre viața de la catedră, care să ne inspire și să ne fie de ajutor, să ne scrie și la info@aspireteachers.ro. Vom publica în lunile următoare cele mai convingătoare povești ale profesorilor colaboratori.