„Nu aș găsi nimic altceva să iubesc așa de mult cum iubesc să fiu profesor” - Cristina Branea, profesoara care predă „știința vieții” și cum creează performanță
Cristina Branea este profesoară de biologie la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș. Predă la liceu, dar anual are și cel puțin o clasă de gimnaziu. Face învățarea ușoară elevilor prin exemple practice. În fiecare an are elevi care ajung la olimpiada națională de biologie și zeci de elevi merg la Medicină datorită ei.
Vrea ca sistemul de educație din țara noastră să aibă o abordare transdisciplinară, așa cum a văzut în Japonia și Marea Britanie.
E pasionată de gătit, muzică și decorațiuni, pasiuni pe care le pune în aplicare și pentru elevii ei prin serenade în curtea casei, sau decorațiuni de Crăciun în clasă ori la început sau final de an.
Construiește relații de încredere cu elevii și tot ei au învățat-o cea mai prețioasă lecție - să fie onestă cu ei în orice context.
50 este noul 20
Cristina a știut din clasa a VII-a că vrea să devină profesoară. Curiozitatea pentru disciplină i-a inspirat-o profesoara ei de la acea vreme. A urmat Facultatea de Biologie la Cluj-Napoca, iar astăzi are 30 de ani de experiență în învățământ. În tot acest timp a urmărit ca elevii să învețe să descopere biologia ca adevărata știință a vieții. Spune că rolul său este să-i ajute să-și lărgească perspectivele, fie că e vorba despre descoperirea biologiei sau oricare altă disciplină. „Îmi doresc ca fiecare elev să exceleze în pasiunea lui, vreau să-i aduc până la momentul în care să-și dorească să caute, să descopere viața și frumusețea vieții în absolut orice.”
Foto: Cristina Branea, arhivă personală
Descriere: Cristina și elevii săi stau pe jos într-un parc.
Îmbină știința, literatura și biologia făcând referire la eseurile scriitorului Andrei Pleșu despre legătura esențială dintre inimă și creier. De altfel, cele două organe au fost imprimate pe tricourile elevilor săi, din generația trecută, la absolvirea clasei a X-a: „le-am zis că ei sunt în circulația mare.”
Are puțin peste 50 de ani și spune că se simte tânără, asemenea elevilor, datorită lor. 50 is the new 20 (50 este noul 20), este mesajul pe care îl are inscripționat pe cana din care bea ceai în timpul discuției. După 12 ani în care a fost directoare, simte că din 2012 și-a reînceput cariera, de când a avut două generații de elevi ca dirigintă.
Insulina și portofelul, ADN-ul din kiwi și alte exemple prin care dă viață biologiei
E un profesor spontan și dacă îi vine o idee, o aplică și schimbă complet lecția. Predarea sistemului nervos ar putea părea o regie, spune Cristina. Se ridică de la catedră, fără să le spună elevilor, iese din clasă și intră din nou. Elevii se ridică în picioare din reflex. „Zic bună ziua și fac o legătură între ce au auzit, ce au văzut, răspunsul, și așa ajung singuri să definească noțiunea de arc reflex, adică un circuit electric.”
La lecția despre pancreas și reglarea glicemiei le spune o poveste pe înțelesul tuturor și face o analogie între ce se întâmplă în organism și banii din portofel. Îi pune pe elevi să-și imagineze că abia au mâncat, iar mâncarea înseamnă că au pus niște bani în portofel. Apoi, îi îndeamnă să-și imagineze că se duc la mall să-și cumpere un parfum ce costă mai puțin decât au ei. Restul de bani îl pun într-un depozit. Moment în care le explică că același lucru se întâmplă și în corpul uman cu alimentele consumate: secretă insulină, apoi se descompune glucoza din sânge. Dacă au mâncat două felii de pâine în loc de una, surplusul se depune sub formă de rezerve în mușchi sau în ficat.
Exercițiul continuă și le spune să-și imagineze că apoi nu mai mănâncă deloc, fiindcă se simt vinovați că ar putea să se îngrașe și, implicit, nu mai pun bani în portofel. Acela e momentul în care elevii înțeleg că organismul lor apelează la rezerve. „Adică scoatem banii din cont și îi punem la loc în portmoneu. Asta face organismul în momentul în care eliberează glucoză din rezerve dacă noi nu am mâncat. Și dacă ținem post negru de două zile, facem bani din orice. Și-i întreb: când nu aveți bani deloc, ce faceți? Bunicul sau părintele vine cu rezerve suplimentare. Atunci ei înțeleg că organismul e pregătit să facă glucoză din absolut orice fiindcă nu ne lasă să rămânem fără. O analogie pe înțelesul lor, altfel e dificil de înțeles tot circuitul.”
Rezultatul metodelor sale se văd în performanța elevilor. În generația trecută, 17 din cei 28 elevi cărora le-a fost dirigintă sunt studenți la medicină în România sau străinătate, iar anual, elevii ajung la olimpiada națională de biologie. În pregătirea lor, Cristina îi duce și la Facultatea de Medicină din Târgu Mureș unde fac experimente și practică. Uneori filmează și duce clipurile în clasă. Așa au văzut toți cum se extrage ADN-ul din banane și kiwi sau au analizat îndeaproape un ochi uman.
Când se apropie admiterea la Medicină, Cristina organizează o simulare la care cheamă toți elevii din județul Mureș. Primește sprijin și din partea Universității de Medicină și Farmacie, care îi oferă imediat rezultatele prin corectură electronică.
Lecția onestității, după bursele din Japonia și Marea Britanie
Foto: Cristina Branea, arhivă personală
Descriere: Elevii fac experimente la Facultatea de Medicină. Doi elevi stau la o masă și au în față o inimă artificială. Alături au o inimă de animal.
Cristina spune că inovarea continuă la clasă a dobândit-o și cu ajutorul burselor din Japonia și Marea Britanie. În Japonia a vizitat școli din Tokyo, Hiroshima și Kyoto. I-a rămas în minte căldura cu care predau profesorii și implicarea elevilor în organizarea propriei școli. De exemplu, a descoperit că nu există un serviciu de curățenie în școli, ci elevii fac totul. O formă de a le dezvolta independența.
Spune că din Japonia a adus și implementat în propria școală transdisciplinaritatea. A văzut cum profesorii de diferite discipline se întâlnesc regulat și pregătesc abordarea unui subiect din mai multe perspective. Practica o implementează și astăzi la școala altfel cu lecții de gramatică și științe alături de colegele care predau limba română. Îi învață pe elevi să înțeleagă termenii ca să-i folosească corect în diverse contexte, să înțeleagă conceptele atât din punct de vedere științific, dar și al limbii române și gramaticii.
Bursa din Anglia a însemnat și prima ieșire din țară a Cristinei, în 1997. Nu mai văzuse până atunci un video-microscop. Urma să-l folosească împreună cu un grup de elevi de liceu. Voia să elimine din stresul că nu știe să-l folosească și într-o oră liberă a mers în laborator să-și pregătească lucrurile și să-i facă setările. A lăsat totul pregătit pentru oră, dar între timp laborantul trecuse pe acolo și scosese totul din priză. La momentul predării, Cristina a început lecția cu o serie de preparate. Le-a pus pe toate în ordine, dar nici ea și nici elevii nu vedeau nimic prin microscop. Le-a zis că lipsa uleiului de imersie, care face imaginea clară, o fi cauza pentru care nu merge nimic.
Atunci a învățat cea mai valoroasă lecție din carieră: nu ai voie să-i minți pe elevi când nu poți să faci ceva. „Vine un elev și la ureche zice: cred că nu uleiul de imersie este problema, ci faptul că nu e băgat în priză. Am zis că niciodată nu mai fac asta. Mă întorc către elevi și recunosc greșeala.”
Marile schimbări: transdisciplinaritatea și colaborare între profesori
Cele două oportunități de învățare în afara țării i-au trezit interesul pentru predarea pe module de științe, ca în învățământul liceal din Marea Britanie. În primii doi ani de liceu, elevii nu învață disciplinele chimie, fizică, biologie separat, ci un modul de științe cu conexiuni între ele. Iar profesorii au dublă specializare, nu una singură ca în România. Cristina a predat acolo fizică și chimie. I-a plăcut sistemul lor de a preda pe module și de a porni cu informația de la particular la general. Este o tehnică mai eficientă, deoarece continuitatea fixează mai bine informația: „de exemplu, dacă ai o lecție despre un animal precum vaca, te duce cu lecția până la livrarea laptelui la magazine. Elevii învață tot circuitul.” În plus, crearea unor module de științe ar îmbunătăți substanțial și colaborarea între profesori.
Ar schimba și continuitatea dintre ciclurile de învățământ, de la primar la gimnaziu, apoi la liceu și facultate. Și coerența, și corelația dintre discipline ar trebui mult adaptate, spune Cristina, care deseori are nevoie în predare de concepte din fizică, pe care nu le poate folosi fiindcă elevilor nu le-au fost predate.
Apoi, vrea să vadă și mai bine închegată colaborarea dintre profesori, în ideea de a construi relații mai apropiate cu elevii. În Anglia, în fiecare dimineață, înainte de oră, profesorii se întâlneau în ședințe scurte de cinci minute. Li se spunea: „aveți grijă că pisica elevei cutare este dusă la spital și fata suferă, bunica cutărui elev a fost diagnosticată cu o boală gravă și suferă din cauza asta.” Gesturile acestea făceau o diferență pentru copii, pentru că toți se preocupau de starea lor de bine, în lipsa căreia învățarea nu are loc.
Cristinei îi place să-i asculte pe elevi, să creeze spațiu în care ei să vorbească despre trăirile lor, mai ales că lucrează cu adolescenți. A făcut un exercițiu cu elevii de clasa a X-a cărora le este dirigintă. I-a provocat să spună fiecare un lucru frumos care li s-a întâmplat în pandemie, săptămâna trecută și în acea zi. „Unul din răspunsuri m-a pus pe gânduri. A spus așa: pentru pandemie sunt fericit că am contribuit la a ține familia mea unită și a nu se dezbina.”
Spune că expunerea vulnerabilităților, mai ales în perioada adolescenței, este dificilă, iar dacă are loc, cu atât mai mult știe că nu trebuie să se oprească acolo. Ci să asculte și mai profund elevii când vorbesc despre vieților lor dincolo de școală, fie că e vorba despre dilemele lor, relațiile pe care le au pentru prima oară sau problemele legate de familie.
În urmă cu câteva săptămâni, la prima oră ce a avut loc fizic după 15 luni de școala în online, Cristina a pregătit un moment special. A printat pozele elevilor, a cumpărat stickere cu back to school și luni la 6:15 era deja la școală. A adus și cea mai frumoasă floare în ghiveci de acasă și a pus-o pe catedră, iar fiecărui elev i-a pus pe bancă o ciocolată de bun venit. „Să le fac tranziția mai ușoară. Noi ne adaptăm mai repede, dar ei sunt foarte vulnerabili.”
„Nu aș găsi nimic altceva să iubesc așa de mult cum iubesc să fiu profesor”
Foto: Cristina Branea, arhivă personală
Descriere: Un grup de elevi stau în jurul unei mese din curtea Cristinei. În fundalul pozei este un perete exterior al casei pe care sunt tablouri, flori și becuri aprinse
Cristina împarte din experiențele sale cu elevii. Spune că propriul exemplu de vulnerabilizare vine la schimb cu deschidere și curaj din partea elevilor. După ce a primit diagnosticul de diabet, la 37 de ani, a mers la școală și le-a dat vestea. Le-a arătat penul de insulină, glucometrul, le-a zis ce trebuie să facă odată cu aflarea diagnosticului. Discuția a făcut-o să se simtă eliberată.
De altfel, e implicată și într-o organizație locală, Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici, unde își aduce elevii ca voluntari mai ales de ziua mondială a diabetului, în noiembrie. În acea zi, elevii au grijă de copiii cu diabet și se familiarizează cu provocările prin care trec sau împart pliante, iar apoi povestesc pe îndelete despre experiența lor la școală.
Petrec timp împreună și dincolo de oraș. Merg deseori în excursii prin țară. Elevii propun și votează orașul preferat. Au mers în Iași, Cluj sau București, când au fost și la concert, teatru și operă împreună. Experiențele sudează colectivul, dar creează și o relație de apropiere cu Cristina. Iar la finalul clasei a XII-a organizează picnicuri pentru elevi în grădina ei.
Spune că a învățat de-a lungul timpului să nu pună în balanță cât oferă și cât primește de la adolescenți. Implicarea ei se vede în timp, când elevii o văd pe stradă, în spitale sau farmacii, și-i spun că evoluția lor i se datorează, sau când foști elevi care locuiesc pe alte continente o vizitează când se reîntorc în România sau o sună de sărbători. „Trebuie să-ți rămână bucuria că ceea ce dai este recepționat ca atare chiar și în viitor. Și nu mă refer la note. Nu aș găsi nimic altceva să iubesc așa de mult cum iubesc să fiu profesor.”
La prima întâlnire cu generația trecută, la începutul clasei a IX-a, Cristina s-a dus cu o vază în care a pus lavandă din curtea ei, le-a zis că vrea să reprezinte trăinicia relației dintre ei. Iar la finalul clasei a XII-a, elevii i-au dăruit o ramă de tablou cu două CD-uri cu flori de lavandă imprimate pe ele, iar în josul tabloului, e prenumele fiecărui elev și piesa favorită de pe CD.
Foto: Cristina Branea, arhivă personală
Descriere: Tabloul primit de la elevi cu două CD-uri pe el și numele elevilor.
Patru ani de școală nu sunt de ajuns pentru a construi viitori adulți, spune Cristina. Câtă vreme îi ghidează, vrea să vadă că știu să lucreze împreună, că sunt conștienți de forța unei echipe. Urmărește să le cultive curiozitatea, inteligența emoțională și socială, încrederea în ei și în cei din jurul lor. La ultima oră de dirigenție a generației trecute, Cristina le-a pus pe televizorul din clasă piesa lui Freddie Mercury și a lui Michael Jackson, There must be more to life than this (Viața trebuie să fie mai mult decât asta). „Cei doi s-au urât, dar au creat ceva frumos împreună. Elevii știau asta, dar nu și piesa. Acesta e unul dintre mesajele mele pentru ei la final de școală”.
E pasionată de gătit și decorat, fie că e vorba de pregătirea unei mase sau de grădina pe care a amenajat-o cu soțul ei. „Dacă pregătesc o masă, ar putea să-mi ia o oră gătitul și două ore aranjatul mesei, detaliile și asortarea.” Festinurile culinare apar mai ales când când fiul și nora ei, ambii medici rezidenți în Franța, vin acasă.
Foto: școala de vară Aspire Teachers
Descriere: Fotografie în alb negru. Cristina este înconjurată de alți profesori. Toți stau în picioare și au hârtii în mâini.
E membră Aspire Teachers din 2016, în urma recomandărilor a doi elevi. Spune că profesorii din comunitate au cucerit-o din prima. Aici a găsit un loc în care să-și împartă experiențele. Iar de-a lungul anilor, a rămas aproape și a făcut parte din organizarea academiilor de vară. A recrutat membri în vacanțele de la mare, când a intervievat viitori membri la umbra unor stânci.
În comunitate a primit confirmarea că își face bine meseria. Înainte de Aspire, avea rezerve să spună cu voce tare că uneori nu respectă programa școală, „adică dau elevilor ceea ce cred că ar trebui să primească și selectez ce cred eu că ar trebui să rămână. La Aspire am putut să o spun cu voce tare prima oară și am fost aplaudată. În cei 12 ani de directorat, niciun alt curs sau comunitate nu mi-au dat această confirmare. Mi-a clădit încrederea că sunt pe drumul care trebuie și e OK ce fac. Și că pot să fac și mai mult și mai bine și mai frumos.”
Interviu realizat de Roxana Tănăsachi
Foto: Cristina Branea, arhivă personală
Descriere: În fotografie sunt 27 de elevi și Cristina, în mijlocul lor. Toți zâmbesc sau își fac fotografii cu telefonul. Iar un elev din stânga pozei citește de pe niște foi. Fotografia este făcută în curtea școlii, în spatele elevilor se văd arbuști înfloriți cu flori galbene.