Cele 17 elemente ale excelenței în predare. Un cadru fundamentat pe cele mai puternice dovezi din cercetare

Ce are cel mai mare impact în învățare? La această întrebare dificilă încearcă să răspundă mii de studii. Măsurarea impactului în educație este una dintre cele mai dificile sarcini ale actorilor care creează sau evaluează orice proiect cu scopul de a produce învățare, deci schimbare autentică în mintea cuiva. Știm că rezultatele elevilor sunt influențate de caracteristicile personale, ale familiei și de factori economici și culturali. Însă avem suficiente dovezi care indică un element independent care contribuie major la învățare și pe care îl putem controla: calitatea actului didactic - “teaching”, adică întreg demersul educațional al unui profesor, reflectat în predare-învățare-evaluare. Pentru claritate, am echivalat “teaching” cu predarea, iar “learning” cu învățarea. 

În iunie 2020, asociația britanică Evidence Based Education împreună cu Cambridge Assessment International Education a publicat cea mai cuprinzătoare sinteză care deschide „cutia neagră” a predării cu impact. Great Teaching Toolkit Evidence Review* e rezultatul muncii a 74 de colaboratori din 11 țări, care analizează cele mai relevante cercetări din educație din ultimele decenii și evidențiază cum poate fi îmbunătățită predarea. Demersul face parte dintr-un proiect ambițios care vrea să schimbe modul cum se formează profesorii, dezvoltând un curriculum personalizat, instrumente prin care profesorii să se autoevalueze corect și rețele de susținere cu colegi și experți prin care să genereze și să aplice practici validate.

Creșterea calității predării în școli este cea mai eficientă măsură de a promova atât rezultatele elevilor, cât și echitatea la nivel de sistem, scriu cercetătorii. 

Am tradus și interpretat studiul “Great Teaching Toolkit Evidence Review” pentru a aduce mai aproape de tine cele mai proaspete cercetări, validate de cercetători și practicieni de top în educație.

Înainte de a începe, descoperă dacă ce știi despre predare corespunde și cu dovezile pe care ni le arată cercetarea, într-un test-fulger inspirat din webinarul “The Great Teaching Toolkit” cu profesorul Rob Coe, autorul principal al celui mai recent studiu despre elementele esențiale ale actului educațional eficient. Apăsați “Check answer” pentru a verifica fiecare răspuns.

Quiz created by Info Aspire Teachers with GoConqr

Studiul include și concluziile unui alt raport detaliat realizat în 2014 de către Sutton Trust pe baza a mai bine de 200 de lucrări de cercetare. Acesta a arătat că multe practici populare promovate de profesori nu produc învățare, ba chiar pot fi dăunătoare. Cei mai importanți doi factori care contribuie major la progresul în învățare sunt:

• cunoștințele și abilitățile legate de conținutul predat, inclusiv buna înțelegere a modului cum elevii se gândesc la un anumit subiect și a celor mai comune neînțelegeri pe care le-ar putea avea, 

• calitatea instrucției, care include strategii precum întrebări eficiente și folosirea evaluării.

Alte practici specifice susținute de cercetare, care influențează pozitiv învățarea includ: implicarea elevilor în a înțelege de ce o activitate este inclusă în lecție, adresarea mai multor întrebări și verificarea răspunsurilor tuturor, planificarea predării și practicii spațiate, cu pauze suficiente pentru fixare, determinarea elevilor să dea teste sau să genereze răspunsuri, chiar înainte să fi învățat un subiect nou. 

Același raport arată practici des răspândite, dar care nu sunt susținute de cercetare:

• Folosirea laudelor în exces, mai ales când sunt îndreptate spre elevii cu rezultate mai slabe, pot ascunde așteptări scăzute din partea profesorilor. 

• Încurajarea elevilor să descopere idei esențiale de unii singuri: ideea de învățare prin descoperire, în care elevii rezolvă anumite sarcini deschise fără să aibă cunoștințe prealabile nu e susținută de studii, care favorizează instrucția directă și învățarea ghidată.

• Gruparea elevilor în funcție de abilități poate crea false percepții despre abilitățile elevilor în funcție de grup și pot influența profesorul să aibă fie așteptări prea scăzute de la cei care învață mai încet, fie prea mari de la cei din grupul cu abilități mai dezvoltate.

• Prezentarea informațiilor elevilor în funcție de „stilul de învățare preferat”, precum auditiv, vizual sau kinestezic. Acesta este unul dintre cele mai răspândite mituri despre învățare. Specialistul în învățare și cogniție Will Thalheimer a oferit și un premiu de 5000 de dolari oricui va demonstra un efect pozitiv în încorporarea stilurilor diferite într-o intervenție educațională. De fapt, toți învățăm mai bine cu cât mai multe simțuri ne sunt stimulate, spre exemplu când imaginile sunt combinate cu cuvintele.

Cei mai importanți factori în predarea de calitate

Predarea de calitate trebuie definită de impactul pe care îl produce: un profesor excelent este cel ai cărui elevi învață mai mult. Complexitatea predării nu poate fi redusă la un set de tehnici, practici sau mentalități. Însă toate dovezile arată că efortul sistematic de a dezvolta expertiză în aceste tehnici, practici și mentalități este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a crește impactul. 

Orice profesor, indiferent de experiență, poate deveni mai bun, dacă vrea și are susținere. 

Punctul de pornire al oricărui curriculum pentru profesori este identificarea acelor elemente din practică ce aduc cel mai mare aport în învățare. Studiul este esențial pentru că sumarizează consensul în legătură cu acele aspecte pe care un profesor merită să le învețe pentru a deveni mai bun. Limitările vin din faptul că unele practici au la bază studii care observă corelații, nu cauzalități, ceea ce arată că cercetarea, oricât de vastă, are lipsuri.  

Concluzia studiului “Great Teaching Toolkit Evidence Review” este că, pentru a fi mai eficienți, profesorii ar trebui să investească timp și efort în următoarele patru priorități:  

1. Să înțeleagă conținutul pe care îl predau și cum poate fi învățat.

2. Să creeze un mediu prietenos pentru învățare.

3. Să gestioneze clasa pentru a crește oportunitățile de învățare.

4. Să prezinte conținut, activități și interacțiuni care activează gândirea elevilor. 

Nimic nou, ai putea gândi, fiecare are măcar o referință în standardele profesionale de formare continuă propuse de minister pentru diferite categorii de profesori. Prima problemă cu standardele definite în acele documente este cea de calitate - nu toate competențele prevăzute au impact asupra învățării. Dacă toate competențele menționate ar fi atât de importante, ar mai rămâne puțin loc pentru perfecționarea celor care au cea mai mare influență pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor. În fine, unii descriptorii de performanță rămân ambigui, în lipsa unor exemple clare (exemple: „asigură adecvarea permanentă a strategiilor de instruire la sintalitatea colectivului de elevi” - competența 2.2. conducerea si monitorizarea procesului de instruire sau „este informat cu privire la proiectarea în general şi proiectarea eficientă în învăţământul primar” - competența 6.2. Managementul clasei/grupei de elevi/copii, pentru gradul I, învățământ primar). Adecvarea, informarea corectă, dirijarea riguroasă, optimizarea - toate aceste sintagme rămân subiective, în lipsa unor indicatori care să le operaționalizeze sau a unor exemple clare care să le detalieze.

Modelul avansat de studiu definește și detaliază în total 17 elemente corespunzătoare celor patru piloni care fac predarea eficientă, aducând dovezi în sprijinul fiecăruia. Ele nu înlocuiesc standardele de formare continuă și nici nu propun un set complet de competențe care definesc profesorii excelenți, ci doar acei factori care influențează major predarea, deci și învățarea. 

1. Înțelegerea conținutului

Profesorii foarte buni înțeleg conținutul pe care îl predau și cum poate fi el învățat. 

Mai precis, asta înseamnă:

1.1. Cunoaștere profundă și înțelegere nuanțată a conținutului sau “content knowledge” (CK), cu legături între concepte și răspunsuri clare la întrebări precum de ce? și ce s-ar întâmpla dacă…?, pe care elevii le-ar putea avea. Profesorii pot produce modele de răspunsuri care reflectă competențele pe care le-ar vrea de la elevi. Cunoașterea profundă a unui domeniu e una, dar predarea lui e alta. Asta se reflectă în al doilea element, mai jos. 

1.2 Înțelegerea cerințelor din spatele fragmentelor și legăturilor din curriculum în raport cu ideile predate, adică “pedagogical content knowledge” (PCK). Cu alte cuvinte, un profesor bun trebuie să știe și să poată explica relațiile de dependență și conexiunile între diferite părți ale curriculumului. Dacă vrea ca elevii să învețe un anumit concept, ce cunoștințe și abilități ar trebui să aibă înainte? Dacă nu înțelege, ce cunoștințe îi lipsesc? Ce fel de conexiuni ar trebui să facă cu alte cunoștințe? Această competență se măsoară în planificarea unităților de învățare și proiectarea lecțiilor care reflectă o secvenționare graduală, care respectă reactivarea cunoștințelor vechi și spațierea învățării. 

1.3. Didactica: cunoașterea sarcinilor, evaluărilor și activităților relevante, inclusiv a potențialului didactic, abilitatea de a genera explicații și reprezentări / analogii / exemple multiple ale ideilor predate. Profesorii experți lucrează cu scenarii rafinate în timp, care traduc ideile abstracte într-un mod accesibil oricui. 

Ei au un întreg repertoriu de activități potrivite pentru nivelul de provocare care să scoată la iveală cum gândesc elevii. Ele sunt testate și îmbunătățite în funcție de observațiile despre cât de bine înțeleg elevii. Explicația bine gândită și exersată are mai mari șanse să funcționeze comparativ cu una spontană. În multe joburi, astfel de competențe se învață prin încercare-eroare, dar ele pot fi predate explicit, prin materiale de calitate gata create de alți profesori experimentați, care au testat cele mai bune analogii, metafore, explicații și modele.

1.4. Cunoașterea celor mai frecvente neînțelegeri, strategii și idei durabile pe care le au elevii despre conținutul predat. Concepțiile greșite tipice ale elevilor legate de anumite idei sunt previzibile și inevitabile. Profesorii care vor să își îmbunătățească predarea le anticipează și le clarifică, expunând neînțelegerile și prezentând concepțiile corecte, clar și direct.  

2. Crearea unui mediu pozitiv

Profesorii foarte buni gestionează eficient clasa și creează un climat care susține învățarea, prin relații de încredere și respect reciproc, în care elevii sunt motivați, provocați și au o atitudine pozitivă față de învățare. 

Mai precis:

2.1 Promovarea interacțiunilor și relațiilor cu toți elevii pe bază de respect reciproc, grijă, empatie și căldură; evitarea emoțiilor negative în interacțiunile cu elevii; atenție față de nevoile individuale, emoțiile, cultura și credințele elevilor.

Primul element se referă la calitatea relațiilor dintre profesor și elevi. Respectul ar trebui să fie reciproc când profesorii să comportă într-un fel care arată integritatea și autoritatea. Aici, elementul se complică când vine vorba de relațiile cu elevii cu nevoi educaționale speciale și dizabilități, respectiv predarea relevantă din punct de vedere cultural. Profesorii foarte buni își cunosc elevii ca indivizi, le cunosc nevoile și au strategii de a le răspunde, indiferent de mediul din care provin aceștia.

2.2 Promovarea unui climat pozitiv în relațiile elev-elev, bazat pe respect, încredere, cooperare și grijă.

Al doilea element se referă la interacțiunile și relațiile dintre elevi. Profesorul are un rol major în promovarea acestor relații. Clasele în care elevii se respectă, se ascultă, colaborează și se simt confortabil să-și exprime opiniile sunt mai productive pentru învățare. Dimpotrivă, clasele în care relațiile dintre elevi sunt caracterizate prin agresivitate, ostilitate sau lipsă de respect, învățarea e blocată.

2.3 Încurajarea motivației elevilor prin asigurarea nevoilor de competență, autonomie și relaționare.

Al treilea element se concentrează pe motivația elevilor. Elevii care sunt motivați să învețe, să-și ia angajamente și să reușească au mai multe șanse să facă aceste lucruri. Aici, studiul se bazează pe teoria autodeterminării a lui Deci și Ryan, care prioritizează tipurile de motivație care susțin starea de bine și dezvoltarea individului la fel de mult ca performanța sarcinilor. Teoria distinge între două tipuri de motivații: autonomă (caracterizată prin sentimentul de voință proprie și poate avea valoare intrinsecă și extrinsecă) și controlată (caracterizată prin presiunea de a gândi, de a simți sau de acționa în anumite moduri, fie prin recompense/pedepse, fie prin inducerea unor sentimente precum vinovăția sau aprobarea). Profesorii foarte buni încurajează motivația autonomă, răspunzând celor trei nevoi de bază ale elevilor - de autonomie (alegerea propriului comportament, aliniat propriilor valori și interese), de competență (capacitatea de a produce rezultatele dorite și de a le evita pe cele nedorite) și de relaționare (sentimentul de conectare cu ceilalți). 

2.4 Crearea unui climat bazat pe așteptări înalte, cu provocări pe măsură și încredere, care să stimuleze elevii să încerce; încurajarea elevilor să-și atribuie succesul sau eșecul unor lucruri pe care le pot schimba.

Al patrulea element se referă la așteptările profesorilor. Aceștia ar trebui să aibă standarde ridicate de comportament de la toți elevii, fără să arate așteptări scăzute față de vreo categorie de elevi, în special cei care pot fi asociați cu stereotipuri negative. Așteptările mai scăzute transmise chiar cu intenții bune subminează învățarea (de exemplu, lăudarea elevilor pentru munca slabă pentru a-i încuraja, evitarea de a adresa întrebări dificile elevilor care par mai puțin încrezători, sau tendința de a-i ajuta prea repede atunci când se blochează). 

Când așteptările sunt mari, elevii trebuie să se simtă în siguranță să își asume riscul. Profesorii buni rămân exigenți și continuă să încurajeze elevii, chiar dacă ei nu îndeplinesc toate așteptările.

Dar atunci când greșesc, profesorii buni încurajează elevii să-și atribuie rezultatele unor lucruri pe care le pot controla, nu norocului sau altor scuze.

3. Maximizarea oportunităților de învățare

Profesorii foarte buni gestionează clasa pentru a crea cât mai multe oportunități de învățare. Managementul clasei e o parte esențială din jobul complicat al unui profesor, dar este și un subiect controversat, pentru că profesorii au diferite stiluri, valori și priorități. 

3.1 Timp cu rost: gestionarea eficientă a timpului petrecut în clasă și eliminarea timpilor morți (începuturile, tranzițiile), prin instrucțiuni clare, astfel încât elevii să înțeleagă ce ar trebui să facă și folosirea unor rutini pentru a face tranzițiile ușoare. Profesorii care predau eficient planifică activitățile și resursele astfel încât orele să „curgă”. Este esențial să exerseze niște rutini care modelează comportamentele elevilor, astfel încât ei să știe la ce să se aștepte și să treacă la treabă fără timpi morți. 

3.2 Coerența regulilor: asigurarea că regulile, așteptările și consecințele cu privire la comportamente sunt clare și aplicate consecvent.

Al doilea element se referă la aplicarea consecventă și corectă a regulilor. Regulile și așteptările profesorului trebuie înțelese și acceptate de către toți elevii. Încălcările lor ar trebui să fie rare, dar atunci când se întâmplă să fie tratate corect și aplicate consecvent, astfel încât elevii să știe că vor urma consecințe. Adesea profesorii schimbă regulile pe parcurs sau evaluează fără să anunțe, iar sentimentul de nedreptate pe care îl generează astfel de acțiuni impulsive poate duce la pierderea respectului și blochează învățarea. 

3.3 Gestionarea perturbărilor: prevenirea, anticiparea și reacții clare la incidentele care tulbură învățarea; consolidarea comportamentelor pozitive ale elevilor. 

Al treilea element se referă la prevenirea și răspunsul la momentele în care ora este întreruptă. Profesorii buni nu au ochi la spate, dar elevii lor pot crede asta. O astfel de abilitate se traduce prin faptul că profesorul semnalizează că este atent la tot ce se întâmplă, printr-un gest sau o simplă mișcare, astfel încât elevii simt că sunt supravegheați. Cel mai adesea, profesorii întăresc comportamentele pozitive prin aprecieri, iar când apar perturbări, răspund ferm și adecvat pentru a minimiza efectul asupra învățării elevilor. 

4. Activarea gândirii profunde

Profesorii eficienți prezintă conținut, activități și interacțiuni care activează gândirea profundă a elevilor. Acest pilon reprezintă „inima” profesiei: determinarea elevilor să se gândească în profunzime la materialul de învățat. Poate fi și cea mai grea parte, fiindcă rareori primești feedback de calitate despre ce merge.

Învățarea elevilor este invizibilă, lentă și neliniară, deci cum putem vedea dacă ea are loc? Aici, studiul propune șase elemente destul de ample și care uneori se suprapun, dar reușesc să scoată învățarea din cutia neagră.

4.1 Structurarea

Profesorii buni aleg secvențe de sarcini de învățare relevante, menționează clar și constant obiectivele de învățare, motivele, ideile principale și stadiile care marchează progresul. Ei definesc cum arată succesul și ce ar trebui să facă elevul pentru a-l atinge. Evită afirmații generale sau abstracte care nu definesc clar obiectivele.

Profesorii ajută elevii să înțeleagă de ce aleg anumite activități și cum se încadrează în structura mai mare. Ei adaptează sarcinile de învățare la nevoile elevilor și la nivelul lor de înțelegere și proiectează gradual predarea pentru ca sarcinile să fie accesibile tuturor. 

Excelența în predare implică recunoașterea modului cum trebuie fragmentate sarcinile complexe: începând cu versiuni simple, ușor de gestionat și îndeplinit, adaptate celor care învață mai greu și au nevoie de mai multă susținere.

4.2 Explicarea

Profesorii excelenți prezintă clar ideile noi, au explicații concise, adecvate și captivante, fără a fi prea scurte sau prea lungi, prea complexe sau prea simple. Aici, cercetarea despre încărcarea cognitivă și instrucția directă confirmă că ideile și procedurile complexe trebuie fragmentate și conținutul irelevant trebuie eliminat. Asta înseamnă mai multă muncă de planificare a prezentărilor, care sunt rafinate și cu ajutorul altor profesori experimentați. 

Parte din această abilitate înseamnă conectarea ideilor noi cu cele învățate (și reactivarea / verificarea cunoștințelor). Profesorii buni lucrează cu scheme - structuri cognitive care organizează și structurează informația în memoria pe termen lung. Schemele sunt esențiale pentru învățare, pentru că organizează bucăți de cunoștințe într-un principiu sau concept mai mare. Spre exemplu, schema de conjugare a verbelor regulate în engleză presupune învățarea regulilor și elementelor comune din mai multe exemple, până când devine un element automat. Profesorii eficienți integrează noile idei în schemele vechi, dezvoltându-le constant. 

Memoria de lungă durată nu e un depozit sau un motor de căutare, ci cuprinde o structură și conexiuni între elementele memorate. Asta face posibilă rezolvarea unor probleme sau sarcini complexe. Dacă informațiile nu sunt structurate și accesibile în memorie, nu pot fi folosite. De aici și mitul “just google it!” - ideea vehiculată de mari companii de tehnologie că elevii nu mai au neapărat nevoie să memoreze informații care sunt la un click distanță, ci să știe să le caute. Problema este că această căutare presupune folosirea memoriei de lucru, care are capacitate limitată, iar solicitarea ei cu informații care ar putea fi recuperate din memoria pe termen lung, împiedică alte tipuri de activități, precum rezolvarea de probleme. Deci, competențe precum rezolvarea de probleme sau gândirea critică nu se petrec într-un vid, ele presupun existența unor cunoștințe și structuri accesibile în memoria pe termen lung. 

Așa cum un grădinar își pregătește solul înainte să planteze semințele, la fel și profesorii eficienți își pregătesc elevii pentru noul conținut, asigurându-se că au scheme bine conectate, fluente și accesibile. A oferi cele mai bune explicații nu e o abilitate generică, precum cea de a fi un bun comunicator. Ea depinde de cunoașterea în detaliu a unui conținut și a modului cum poate fi învățat de către un novice. 

Profesorii excelenți aleg exemplele (și non-exemplele, care definesc excepțiile, limitările unei definiții) potrivite pentru a ajuta elevii să înțeleagă și să facă noi conexiuni. Foarte eficientă este modelarea sau demonstrarea unor abilități sau proceduri, folosind exemple parțial lucrate sau complete.

4.3 Chestionarea

Profesorii buni folosesc întrebările și dialogul pentru a dezvolta o minte flexibilă și care face conexiuni. Aplicarea unor chestionare este o metodă frecventă în rândul profesorilor, dar cheia evaluării nu este numărul de întrebări, ci tipul și felul în care sunt utilizate. Întrebările au două scopuri: 1. să încurajeze elevii să problematizeze, să gândească mai în profunzime, într-un fel care e mai integrat și generează un grad mai înalt de abstractizare, respectiv 2. să evalueze modul cum gândesc, ce au înțeles. 

În primul caz, întrebările des întâlnite sunt de ce? și cum? - ele încurajează elevii să clasifice, să compare, sau să contrasteze pentru a dezvolta răspunsuri mai adânci. În al doilea caz, întrebările evaluează cât de mult au înțeles, scot la iveală greșeli de gândire, cine și cât a înțeles. Profesorii experți știu că ce au predat nu e același lucru cu ce a fost învățat, iar evaluarea prin întrebări care scot maximul de informație de la toți elevii e cel mai bun instrument de a face învățarea vizibilă. 

4.4 Feedback-ul / Interacțiunea

Calitatea interacțiunilor dintre profesori și elevi este nucleul procesului de învățare. Interacțiunile pot fi văzute ca o formă de feedback și, din nou, există două scopuri distincte: feedbackul dinspre elevi către profesori care îi informează pe cei din urmă despre deciziile și feedbackul către elevi care îi ajută pe aceștia să învețe.

Primul tip se suprapune cu elementul de dinainte, doar că aici contează modul cum răspund profesorii la feedback-ul dinspre elevi. Ei trebuie să îl evalueze corect, ținând cont de contextul și particularitățile elevului. Uneori un elev neatent sau care pare obosit în clasă poate ascunde provocări în familie care îi blochează concentrarea. Unii elevi au nevoie de mai multe explicații și timp, iar alții sunt gata să meargă mai departe. Deciziile pe care le ia trebuie să cântărească timpul, efortul și recompensa, iar ele nu sunt simple sau generalizabile.

În al doilea caz, feedback-ul e îndreptat către elev. Știm că asta e un element cu impact major în învățare, din studiile lui Hattie și alții. Dar factorii care mediază acest efect sunt complecși, de asta nu există o rețetă simplă. Ce contează în feedback sunt următoarele aspecte: clarificarea obiectivelor sau criteriilor de succes (încotro mă îndrept?), accentuarea diferenței între performanța actuală și cea dorită (cum?). Aceasta poate avea impact pozitiv dacă scopurile sunt provocatoare, acceptate și însoțite de sentimentul că elevul le poate îndeplini. Un feedback bun poate indica strategii de îmbunătățire sau pașii următori care duc la progres, ceea ce de multe ori ține de o intuiție care vine cu experiența.

4.5 Fixarea

Al cincilea element e lipiciul - predarea eficientă implică sarcini care consolidează învățarea, prin reîntărirea practicii până când e fluentă și apare în memoria pe termen lung sau prin reluarea materialului pentru a preveni uitarea.

Experții în predare înțeleg tranziția dinspre instrucția ghidată, cu explicarea conceptelor noi, dezvoltarea schemelor, apoi consolidarea, cu eliminarea treptată a ajutorului din partea profesorului până când are loc încorporarea sau fixarea unei practici fluente, automate. Ei planifică această tranziție și asigură suficient timp pentru fiecare etapă.

Un alt mod important de fixare este evaluarea, prin întrebări repetate care solicită răspunsuri din memorie, în teste cu miză mică. Multiple studii confirmă că această practică întărește abilitatea elevilor de a relua informațiile sau procedurile învățate după ceva vreme. Testarea nu doar solicită amintirea unor informații, dar întărește legăturile dintre acestea și accesibilitatea lor. 

Profesorii eficienți folosesc și alte practici de fixare, precum spațierea învățării, varierea condițiilor de practică și auto-evaluarea. 

4.6 Activarea (metacogniția)

Ultimul element care activează gândirea profundă se referă la susținerea elevilor să-și planifice și să monitorizeze propria învățare, progresând de la o învățare structurată și ghidată la una mai independentă, pe măsură ce capătă cunoștințe și expertiză. 

Când profesorul introduce un conținut nou, e important să fie clar, explicit și direct. Scopul este ca în timp, elevul să nu mai aibă nevoie de el și să învețe independent. De multe ori, contrastul dintre instrucția directă și învățarea independentă e prezentat ca o opoziție între abordarea didactică tradițională, condusă de profesor și cea progresistă, centrată pe elev. 

De fapt, cercetările arată că acest aparent conflict arată o neînțelegere a complexității actului educațional: nu există o abordare unică pentru toată lumea, ci abordări diferențiate, în funcție de elevi, obiective și nivelul de înțelegere. Spre exemplu, în teoria încărcării cognitive, reiese că novicii învață cel mai bine dacă au în față exemple gata lucrate, conținut limitat și bine structurat, pentru că nu au schemele specifice experților încorporate în memoria pe termen lung. Dimpotrivă, experții au deja scheme automate în memorie, ceea ce îi ajută să rezolve probleme complexe, deci o strategie eficientă este să primească probleme care să îi provoace, ceea ce ar putea copleși un novice care nu știe de unde să o apuce. 

Intervențiile care promovează strategiile metacognitive sunt printre cele cu impactul cel mai mare pentru învățare. Studiile confirmă că acele strategii care ajută elevii să planifice, să se monitorizeze și să se autoevalueze trebuie predate explicit, ideal chiar în contextul în care învață pentru o anumită disciplină. Profesorii eficienți atrag atenția și asupra propriei planificări și mod de a rezolva sarcini complexe, ca să încurajeze elevii să își evalueze propria gândire.

Concluzii

Folosim des sintagme precum „profesori excelenți” sau „educație de calitate”, dar fără să avem aceeași înțelegere a lor. Dovezile din cercetare arată că, deși nu există o rețetă universală a predării de calitate, avem indicii clare care pot operaționaliza și îmbunătăți practica profesorilor. Totul începe cu o evaluare corectă a „predării excelente”, deci stabilirea acelor elemente care pot fi controlate și îmbunătățite, pornind de la niște indicatori care măsoară succesul.

Practica repetată nu e de ajuns. Zece sau 20 de ani de experiență la catedră în sine nu garantează o practică îmbunătățită. Ca și în cazul elevilor, învățarea pentru profesori implică o bună autoevaluare, practică deliberată, obiective clare și pași de îmbunătățire, corectarea greșelilor, cu ajutorul elevilor, colegilor și mentorilor cu expertiză. 

Intervențiile concetrate la nivelul celor 17 elemente pot îmbunătăți calitatea predării într-un mod care face învățarea vizibilă și pentru profesori.

*Rob Coe este unul dintre liderii studiului Great Teaching Toolkit Evidence Review. A fost profesor de matematică în mai multe școli și colegii din Marea Britanie și și-a obținut doctoratul la Universitatea Durham, unde este profesor. El este unul pionierii educației bazate pe dovezi și directorul celui mai mare centru de cercetare în educație din universitățile britanice, Centrul de Evaluare și Monitorizare (CEM). Este consultant pentru diferite organizații, inclusiv Departamentul de Educație din guvernul Marii Britanii, Ofqual, Teach First. Poate fi urmărit la @ProfCoe (twitter).

Material și ilustrații în română: Măriuca Morariu