Cei mai importanți patru piloni de care țin cont profesorii experți

Un cadru fundamentat pe cele mai puternice dovezi din cercetare

Ce are cel mai mare impact în învățare? La această întrebare dificilă încearcă să răspundă mii de studii. Măsurarea impactului în educație este extrem de complicată, pentru că învățarea autentică e influențată de numeroși factori: personali, familiali, economici și culturali.

Totuși, avem dovezi clare că un factor controlabil are un impact major asupra învățării: calitatea actului didactic - “teaching” - adică întreg demersul educațional al unui profesor, reflectat în predare-învățare-evaluare. Pentru claritate, am echivalat “teaching” cu predarea, iar “learning” cu învățarea.

În iunie 2020, asociația britanică Evidence Based Education împreună cu Cambridge Assessment International Education a publicat o sinteză comprehensivă care deschide „cutia neagră” a predării cu impact - Great Teaching Toolkit Evidence Review* la care au contribuit 74 de experți din 11 țări.

Creșterea calității predării în școli este cea mai eficientă măsură de a promova atât rezultatele elevilor, cât și echitatea la nivel de sistem, scriu cercetătorii. 

Am tradus și interpretat acest studiu pentru a aduce în România cele mai bune cercetări validate despre educație.

Înainte de a începe, descoperiți dacă ce știți despre predare corespunde și cu dovezile pe care ni le arată cercetarea, printr-un test-fulger disponibil mai jos. Întrebările sunt inspirate din webinarul “The Great Teaching Toolkit” cu profesorul Rob Coe, autorul principal al studiului.

Puteți revizui răspunsurile pe parcurs sau la finalul testului.

Quiz created by Info Aspire Teachers with GoConqr

Studiul include și concluziile unui alt raport detaliat realizat în 2014 de către Sutton Trust pe baza a mai bine de 200 de lucrări de cercetare.

Acesta a arătat că multe practici populare promovate de profesori nu produc învățare, ba chiar pot fi dăunătoare. Cei mai importanți doi factori care contribuie major la progresul în învățare sunt:

1. cunoștințele și abilitățile legate de conținutul predat, inclusiv buna înțelegere a modului cum elevii se gândesc la un anumit subiect și a celor mai comune neînțelegeri pe care le-ar putea avea, 

2. calitatea instrucției, care include strategii precum întrebări eficiente și folosirea evaluării.

Alte practici specifice susținute de cercetare, care influențează pozitiv învățarea includ:

✅ implicarea elevilor în a înțelege de ce o activitate este inclusă în lecție, 

✅ adresarea mai multor întrebări și verificarea răspunsurilor tuturor, 

✅ planificarea predării și practicii spațiate, cu pauze suficiente pentru fixare,

✅ determinarea elevilor să dea teste sau să genereze răspunsuri, chiar înainte să fi învățat un subiect nou. 

Același raport arată practici des răspândite, dar care nu sunt susținute de cercetare: 

❌ Folosirea laudelor în exces, mai ales când sunt îndreptate spre elevii cu rezultate mai slabe, pot ascunde așteptări scăzute din partea profesorilor. 

❌ Încurajarea elevilor să descopere idei esențiale de unii singuri: ideea de învățare prin descoperire, în care elevii rezolvă anumite sarcini deschise fără să aibă cunoștințe prealabile nu e susținută de studii, care favorizează instrucția directă și învățarea ghidată.

❌ Gruparea elevilor în funcție de abilități poate crea false percepții despre abilitățile elevilor în funcție de grup și pot influența profesorul să aibă fie așteptări prea scăzute de la cei care învață mai încet, fie prea mari de la cei din grupul cu abilități mai dezvoltate.

❌ Prezentarea informațiilor elevilor în funcție de „stilul de învățare preferat”, precum auditiv, vizual sau kinestezic. Acesta este unul dintre cele mai răspândite mituri despre învățare. Specialistul în învățare și cogniție Will Thalheimer a oferit și un premiu de 5000 de dolari oricui va demonstra un efect pozitiv în încorporarea stilurilor diferite într-o intervenție educațională. De fapt, toți învățăm mai bine cu cât mai multe simțuri ne sunt stimulate, spre exemplu când imaginile sunt combinate cu cuvintele.

Cele patru priorități ale predării eficiente

Predarea de calitate trebuie definită de impactul pe care îl produce: un profesor excelent este cel ai cărui elevi învață mai mult. Complexitatea predării nu poate fi redusă la un set de tehnici, practici sau mentalități. 

Însă toate dovezile arată că efortul sistematic de a dezvolta expertiză în aceste tehnici, practici și mentalități este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a crește impactul. 

Orice profesor, indiferent de experiență, poate deveni mai bun, dacă vrea și are susținere. 

Studiul sumarizează consensul în legătură cu acele aspecte pe care un profesor merită să le învețe pentru a deveni mai bun. Limitările vin din faptul că unele practici au la bază studii care observă corelații, nu cauzalități, ceea ce arată că cercetarea, oricât de vastă, are limitări. 

Concluzia studiului “Great Teaching Toolkit Evidence Review” este că, pentru a fi mai eficienți, profesorii ar trebui să investească timp și efort în următoarele patru priorități:  

1. Să înțeleagă conținutul pe care îl predau și cum poate fi învățat.

2. Să creeze un mediu pozitiv pentru învățare.

3. Să gestioneze clasa pentru a maximizaz oportunitățile de învățare pentru toți.

4. Să prezinte conținut, activități și interacțiuni care activează gândirea profundă a elevilor. 

Raportul detaliază în total 17 elemente corespunzătoare celor patru piloni care fac predarea eficientă, aducând dovezi în sprijinul fiecăruia. 

Ele nu înlocuiesc standardele de formare continuă și nici nu propun un set complet de competențe care definesc profesorii excelenți, ci doar acei factori care influențează major predarea, deci și învățarea.

Profesorii foarte buni înțeleg conținutul pe care îl predau și cum poate fi el învățat. 

Mai precis, asta înseamnă:

1.1. Cunoaștere profundă și înțelegere nuanțată a conținutului sau “content knowledge” (CK)

• Un profesor bun știe să facă legături între concepte și are răspunsuri clare la întrebări precum de ce? și ce s-ar întâmpla dacă…?, pe care elevii le-ar putea avea. 

• Profesorii pot produce modele de răspunsuri care reflectă competențele pe care le-ar vrea de la elevi. 

1.2. Înțelegerea cerințelor din spatele fragmentelor și legăturilor din curriculum în raport cu ideile predate, adică “pedagogical content knowledge” (PCK). 

• Cunoașterea profundă a unui domeniu e una, dar predarea lui e alta. Un profesor bun trebuie să știe și să poată explica relațiile de dependență și conexiunile între diferite părți ale curriculumului. 

• Dacă vrea ca elevii să învețe un anumit concept, ce cunoștințe și abilități ar trebui să aibă înainte? Dacă nu înțelege, ce cunoștințe îi lipsesc? Ce fel de conexiuni ar trebui să facă cu alte cunoștințe? 

• Această competență se măsoară în planificarea unităților de învățare și proiectarea lecțiilor care reflectă o secvenționare graduală, care respectă reactivarea cunoștințelor vechi și spațierea învățării. 

1.3. Didactica

• Asta cuprinde cunoașterea sarcinilor, evaluărilor și activităților relevante, inclusiv a potențialului didactic, abilitatea de a genera explicații și reprezentări / analogii / exemple multiple ale ideilor predate. 

• Profesorii experți au un întreg repertoriu de activități potrivite pentru nivelul de provocare care să scoată la iveală cum gândesc elevii. Ele sunt testate și îmbunătățite în funcție de observațiile despre cât de bine înțeleg elevii. 

• Explicația bine gândită și exersată are mai mari șanse să funcționeze comparativ cu una spontană. În multe joburi, astfel de competențe se învață prin încercare-eroare, dar ele pot fi predate explicit, prin materiale de calitate gata create de alți profesori experimentați, care au testat cele mai bune analogii, metafore, explicații și modele.

1.4. Anticiparea neînțelegerilor și miturilor frecvente

• Un profesor cu impact cunoaște cele mai frecvente neînțelegeri, strategii și idei durabile pe care le au elevii despre conținutul predat. 

• Concepțiile greșite tipice ale elevilor legate de anumite idei sunt previzibile și inevitabile. Însă profesorii care vor să își îmbunătățească predarea le anticipează și le clarifică, expunând neînțelegerile și corectându-le.

Profesorii foarte buni gestionează eficient clasa și creează un climat care susține învățarea, prin relații de încredere și respect reciproc, în care elevii sunt motivați, provocați și au o atitudine pozitivă față de învățare. 

2.1. Relația profesor-elevi: promovarea interacțiunilor și relațiilor cu toți elevii pe bază de respect reciproc, grijă, empatie și căldură. 

• Profesorii foarte buni își cunosc elevii ca indivizi, le cunosc nevoile și au strategii de a le răspunde, indiferent de mediul din care provin, de emoțiile, cultura și credințele elevilor.

• Respectul ar trebui să fie reciproc când profesorii să comportă într-un fel care arată integritatea și autoritatea. 

• Lucrurile devin mai complicate când vine vorba de relațiile cu elevii cu nevoi educaționale speciale și dizabilități, respectiv de predarea relevantă din punct de vedere cultural. 

2.2. Relația elev-elev: promovarea unui climat pozitiv în relațiile elev-elev, bazat pe respect, încredere, cooperare și grijă.

• Profesorul are un rol major în ce fel de clasă va modela:

• Clasele în care elevii se respectă, se ascultă, colaborează și se simt confortabil să-și exprime opiniile sunt mai productive pentru învățare. 

• Dimpotrivă, clasele în care relațiile dintre elevi sunt caracterizate prin agresivitate, ostilitate sau lipsă de respect, învățarea e blocată.

2.3. Încurajarea motivației elevilor prin asigurarea nevoilor de competență, autonomie și relaționare.

Studiul se bazează pe teoria autodeterminării a lui Deci și Ryan, care prioritizează tipurile de motivație care susțin starea de bine și dezvoltarea individului la fel de mult ca performanța sarcinilor. 

Teoria distinge între două tipuri de motivații: 

• autonomă (caracterizată prin sentimentul de voință proprie și poate avea valoare intrinsecă și extrinsecă) 

• și controlată (caracterizată prin presiunea de a gândi, de a simți sau de acționa în anumite moduri, fie prin recompense/pedepse, fie prin inducerea unor sentimente precum vinovăția sau aprobarea). 

Profesorii foarte buni încurajează motivația autonomă, răspunzând celor trei nevoi de bază ale elevilor:

• de autonomie (alegerea propriului comportament, aliniat propriilor valori și interese),

• de competență (capacitatea de a produce rezultatele dorite și de a le evita pe cele nedorite)

• de relaționare (sentimentul de conectare cu ceilalți). 

2.4. Stabilirea unor așteptări ridicate și sprijinirea elevilor în gestionarea succesului și eșecului

• Profesorii cu impact pozitiv au așteptări înalte de la toți elevii, fără să arate așteptări scăzute față de vreo categorie de elevi, în special cei care pot fi asociați cu stereotipuri negative. 

• Așteptările mai scăzute transmise chiar cu intenții bune subminează învățarea: de exemplu, lăudarea elevilor pentru munca slabă pentru a-i încuraja, evitarea de a adresa întrebări dificile elevilor care par mai puțin încrezători, sau tendința de a-i ajuta prea repede atunci când se blochează. 

• Profesorii buni rămân exigenți și continuă să încurajeze elevii, chiar dacă ei nu îndeplinesc toate așteptările.

• Dar atunci când greșesc, profesorii buni încurajează elevii să-și atribuie rezultatele unor lucruri pe care le pot controla, nu norocului sau altor scuze.

Managementul clasei e o parte esențială din jobul complicat al unui profesor, dar este și un subiect controversat, pentru că profesorii au diferite stiluri, valori și priorități. 

3.1. Timp cu rost și rutini

• Profesorii buni gestionează eficient timpul petrecut în clasă și evită timpii morți (începuturile, tranzițiile), prin instrucțiuni clare, astfel încât elevii să înțeleagă ce ar trebui să facă și folosirea unor rutini pentru a face tranzițiile ușoare. 

• Profesorii care predau eficient planifică activitățile și resursele astfel încât orele să „curgă”. Este esențial să exerseze niște rutini care modelează comportamentele elevilor, astfel încât ei să știe la ce să se aștepte și să treacă la treabă, fără timpi morți. 

3.2. Coerența regulilor

• Profesorii eficienți au reguli și consecințe clare și le aplică consecvent.

• Încălcările regulilor ar trebui să fie rare, dar atunci când se întâmplă, trebuie să fie tratate corect și aplicate consecvent, astfel încât elevii să știe că vor urma consecințe.

• Adesea profesorii schimbă regulile pe parcurs sau evaluează fără să anunțe, iar sentimentul de nedreptate pe care îl generează astfel de acțiuni impulsive poate duce la pierderea respectului și blochează învățarea. 

3.3. Gestionarea proactivă a perturbărilor

• Profesorii buni nu au ochi la spate, dar elevii lor pot crede asta. O astfel de abilitate se traduce prin faptul că profesorul semnalizează că este atent la tot ce se întâmplă, printr-un gest sau o simplă mișcare, astfel încât elevii simt că sunt supravegheați. 

• Cel mai adesea, profesorii întăresc comportamentele pozitive prin aprecieri, iar când apar perturbări, răspund ferm și adecvat pentru a minimiza efectul asupra învățării elevilor.

Acest pilon reprezintă „inima” profesiei: determinarea elevilor să se gândească în profunzime la materialul de învățat. 

Poate fi și cea mai grea parte, fiindcă rareori primești feedback de calitate despre ce merge. În plus, învățarea elevilor este invizibilă, lentă și neliniară, deci cum putem vedea dacă ea are loc? 

4.1. Structurarea

• Profesorii buni aleg secvențe de sarcini de învățare relevante, menționează clar și constant obiectivele de învățare, motivele, ideile principale și stadiile care marchează progresul. 

• Ei definesc cum arată succesul și ce ar trebui să facă elevul pentru a-l atinge. Evită afirmații generale sau abstracte care nu definesc clar obiectivele.

• Excelența în predare implică recunoașterea modului cum trebuie fragmentate sarcinile complexe: începând cu versiuni simple, ușor de gestionat și îndeplinit, adaptate celor care învață mai greu și au nevoie de mai multă susținere.

4.2. Explicarea

• Profesorii excelenți prezintă clar ideile noi, au explicații concise, adecvate și captivante. 

• Cercetarea despre încărcarea cognitivă și instrucția directă confirmă că procedurile complexe trebuie fragmentate și conținutul irelevant trebuie eliminat. Asta înseamnă mai multă muncă de planificare a prezentărilor, care sunt rafinate și cu ajutorul altor profesori experimentați. 

• Parte din această abilitate înseamnă conectarea ideilor noi cu cele învățate (și reactivarea / verificarea cunoștințelor). Profesorii buni lucrează cu scheme - structuri cognitive care organizează și structurează informația în memoria pe termen lung, organizând bucăți de cunoștințe într-un principiu sau concept mai mare. Spre exemplu, schema de conjugare a verbelor regulate în engleză presupune învățarea regulilor și elementelor comune din mai multe exemple, până când devine un element automat. 

• Profesorii eficienți integrează noile idei în schemele vechi, dezvoltându-le constant. 

• A oferi cele mai bune explicații nu e o abilitate generică, precum cea de a fi un bun comunicator. Ea depinde de cunoașterea în detaliu a unui conținut și a modului cum poate fi învățat de către un novice. 

• Memoria de lungă durată nu e un depozit sau un motor de căutare, ci cuprinde o structură și conexiuni între elementele memorate. Asta face posibilă rezolvarea unor probleme sau sarcini complexe. Dacă informațiile nu sunt structurate și accesibile în memorie, nu pot fi folosite. De aici și mitul “just google it!” - ideea vehiculată de mari companii de tehnologie că elevii nu mai au neapărat nevoie să memoreze informații care sunt la un click distanță, ci să știe să le caute. Problema este că această căutare presupune folosirea memoriei de lucru, care are capacitate limitată, iar solicitarea ei cu informații care ar putea fi recuperate din memoria pe termen lung, împiedică alte tipuri de activități, precum rezolvarea de probleme. Deci, competențe precum rezolvarea de probleme sau gândirea critică nu se petrec într-un vid, ele presupun existența unor cunoștințe și structuri accesibile în memoria pe termen lung. 

• Profesorii excelenți aleg exemplele (și non-exemplele, care definesc excepțiile, limitările unei definiții) potrivite pentru a ajuta elevii să înțeleagă și să facă noi conexiuni. 

• Foarte eficientă este modelarea sau demonstrarea unor abilități sau proceduri, folosind exemple parțial lucrate sau complete.

4.3. Chestionarea

• Profesorii buni folosesc întrebările și dialogul pentru a dezvolta o minte flexibilă și care face conexiuni. 

• Aplicarea unor chestionare este o metodă frecventă în rândul profesorilor, dar cheia evaluării ține de tipul și felul în care sunt utilizate întrebările:

  • 1. (profunzime) să încurajeze elevii să problematizeze, să gândească mai în profunzime, mai integrat și mai abstract: de ce? cum? - ele încurajează elevii să clasifice, să compare, sau să contrasteze pentru a dezvolta răspunsuri mai profunde. 

  • 2. (metacogniție) să evalueze modul cum gândesc, ce au înțeles: cât de mult au înțeles elevii - întrebările scot la iveală greșeli de gândire, cine și cât a înțeles. Profesorii experți știu că ce au predat nu e același lucru cu ce a fost învățat, iar evaluarea prin întrebări care scot maximul de informație de la toți elevii e cel mai bun instrument de a face învățarea vizibilă. 

4.4. Feedback-ul

• Interacțiunile pot fi văzute ca o formă de feedback și, din nou, există două scopuri distincte: feedbackul dinspre elevi către profesori care îi informează pe cei din urmă despre deciziile și feedbackul către elevi care îi ajută pe aceștia să învețe.

• Feedback-ul dinspre elevi către profesor îl informează despre deciziile cele mai bune de predare. Profesorul trebuie să-l evalueze corect, ținând cont de contextul și particularitățile elevului. Uneori un elev neatent sau care pare obosit în clasă poate ascunde provocări în familie care îi blochează concentrarea. Unii elevi au nevoie de mai multe explicații și timp, iar alții sunt gata să meargă mai departe. Deciziile pe care le ia trebuie să cântărească timpul, efortul și recompensa, iar ele nu sunt simple sau generalizabile.

• Feedback-ul dinspre profesor spre elevi este are impact major în învățare, iar cei mai importanți factori sunt:

  • clarificarea obiectivelor sau criteriilor de succes (încotro mă îndrept?)

  • accentuarea diferenței între performanța actuală și cea dorită (cum?) - aceasta poate avea impact pozitiv dacă scopurile sunt provocatoare, acceptate și însoțite de sentimentul că elevul le poate îndeplini. 

4.5. Fixarea

• Acesta e lipiciul - predarea eficientă implică sarcini care consolidează învățarea, prin reîntărirea practicii până când e fluentă și apare în memoria pe termen lung sau prin reluarea materialului pentru a preveni uitarea.

• Experții în predare înțeleg tranziția dinspre instrucția ghidată, cu explicarea conceptelor noi, dezvoltarea schemelor, apoi consolidarea, cu eliminarea treptată a ajutorului din partea profesorului până când are loc încorporarea sau fixarea unei practici fluente, automate. Ei planifică această tranziție și asigură suficient timp pentru fiecare etapă.

• Un alt mod important de fixare este evaluarea, prin întrebări repetate care solicită răspunsuri din memorie, în teste cu miză mică. Multiple studii confirmă că această practică întărește abilitatea elevilor de a relua informațiile sau procedurile învățate după ceva vreme. Testarea nu doar solicită amintirea unor informații, dar întărește legăturile dintre acestea și accesibilitatea lor. 

• Profesorii eficienți folosesc și alte practici de fixare, precum spațierea învățării, varierea condițiilor de practică și auto-evaluarea. 

4.6. Activarea (metacogniția)

• Ultimul element care activează gândirea profundă se referă la susținerea elevilor să-și planifice și să monitorizeze propria învățare, progresând de la o învățare structurată și ghidată la una mai independentă, pe măsură ce capătă cunoștințe și expertiză. 

• Când profesorul introduce un conținut nou, e important să fie clar, explicit și direct. Scopul este ca în timp, elevul să nu mai aibă nevoie de el și să învețe independent. 

• De multe ori, contrastul dintre instrucția directă și învățarea independentă e prezentat ca o opoziție între abordarea didactică tradițională, condusă de profesor și cea progresistă, centrată pe elev. 

• De fapt, cercetările arată că acest aparent conflict arată o neînțelegere a complexității actului educațional: nu există o abordare unică pentru toată lumea, ci abordări diferențiate, în funcție de elevi, obiective și nivelul de înțelegere. 

• Spre exemplu, în teoria încărcării cognitive, reiese că novicii învață cel mai bine dacă au în față exemple gata lucrate, conținut limitat și bine structurat, pentru că nu au schemele specifice experților încorporate în memoria pe termen lung. 

• Dimpotrivă, experții au deja scheme automate în memorie, ceea ce îi ajută să rezolve probleme complexe, deci o strategie eficientă este să primească probleme care să-i provoace, ceea ce ar putea copleși un novice care nu știe de unde să o apuce. 

• Intervențiile care promovează strategiile metacognitive sunt printre cele cu impactul cel mai mare pentru învățare. 

• Studiile confirmă că acele strategii care ajută elevii să planifice, să se monitorizeze și să se autoevalueze trebuie predate explicit, ideal chiar în contextul în care învață pentru o anumită disciplină. 

• Profesorii eficienți atrag atenția și asupra propriei planificări și mod de a rezolva sarcini complexe, ca să încurajeze elevii să își evalueze propria gândire.

Concluzii

Folosim des sintagme precum „profesori excelenți” sau „educație de calitate”, dar fără să avem aceeași înțelegere a lor. 

Deși nu există o rețetă universală a predării de calitate, avem indicii clare, confirmate de cercetări care pot îmbunătăți practica profesorilor. 

Totul începe cu o evaluare corectă a „predării excelente”, deci stabilirea acelor elemente care pot fi controlate și îmbunătățite, pornind de la niște indicatori care măsoară succesul.

Practica repetată nu e de ajuns. Zece sau 20 de ani de experiență la catedră în sine nu garantează o practică îmbunătățită. 

Ca și în cazul elevilor, învățarea pentru profesori implică o bună autoevaluare, practică deliberată, obiective clare și pași de îmbunătățire, corectarea greșelilor, cu ajutorul elevilor, colegilor și mentorilor cu expertiză. 

Intervențiile concentrate la nivelul celor patru arii pot îmbunătăți calitatea predării într-un mod care face învățarea vizibilă și pentru profesori.

*Rob Coe este unul dintre liderii studiului Great Teaching Toolkit Evidence Review. A fost profesor de matematică în mai multe școli și colegii din Marea Britanie și și-a obținut doctoratul la Universitatea Durham, unde este profesor. El este unul pionierii educației bazate pe dovezi și directorul celui mai mare centru de cercetare în educație din universitățile britanice, Centrul de Evaluare și Monitorizare (CEM). Este consultant pentru diferite organizații, inclusiv Departamentul de Educație din guvernul Marii Britanii, Ofqual, Teach First. Poate fi urmărit la @ProfCoe (twitter).

Material b și ilustrații în română: Măriuca Morariu
Inițial publicat: decembrie 2020
Revizuire și adăugiri: aprilie 2024